Alexandrina este studentă în anul I (facultatea Finanțe), părticică din echipa Radio Moldova Tineret, un pic de voluntară, un pic de om visător și da, un pic de om foarte norocos. De altfel, ea crede că pe lângă ambiție, a ajutat-o el – norocul, să ajung în vara lui 2012 în SUA.
#1 Cea mai mare lecție învățată în urma experienței Benjamin Franklin?
Alexandrina Ciorchina: Colaborarea. Dintre minți, dintre oameni și dintre popoare (nu neapărat țări). În momentul când te pomenești între vreo 70 de oameni, din diferite părți ale lumii, cu experiențe diferite, îți dai seama cât de mic ești și câte mai ai de învățat. Iar când fiecare vine cu propria valiză de experiență și o deschide, vezi în ea tot felul de lucrușoare colorate, care te atrag. Și vrei să le capeți cumva. Abilitatea de a realiza ”trocul” ăsta de idei, cred că este lecția.
A, da, și o sub-temă a lecției: câte idei stereo-tipizate există! Și cea mai bună metodă de a nu le cădea pradă, este să descoperi omul de dincolo de aparențele vehiculate. Oamenii creează stereotipuri, pentru ca tot ei să le distrugă.
#2 Cel mai frumos lucru care s-a întâmplat cu tine în perioada de participare în program?
AC: 4 iulie. Poate nu-s originală, dar a avut grijă așa-numitul destin să fie mai creativ. Ei bine, pe 4 iulie 2012, am sărbătorit independența împreună cu Statele Unite ale Americii. Ele déjà pentru a 236-a oară, eu pentru prima. Așa se vehiculează, că de la 18, când ești major, ești și independent. O fi mit sau realitate, dar cert este că am primit cel mai frumos cadou de majoratȘ colegi internaționali care-ți cântă ”Happy Birthday”, îmbrățișări toată ziua și surpriza de pe fețele oamenilor când află că ziua ta e pe 4 iulie.
#3 Cea mai mare provocare și cum ai trecut peste ea?
AC: ”After our official visits, you are on your own. Just be in the dorms on time. We will be checking!” Și să fii pe cont propriu în Washington D.C. nu sună deloc rău. Până te rătăcești. Dar și atunci îți dai seama că e ocazia cea mai bună pentru a deschide harta și a învăța s-o citești. La drept vorbind, nu eram tocmai singură – mai era cu mine o prietenă din Cehia. Fete economicoase, am decis că e mai bine să mergem pe jos și să mai vedem orașul, în loc să luăm un taxi. Și într-adevăr am văzut orașul, cu ochi de turiști rătăciți, dar nu speriați.
…Răscolind acum prin memorie, mi-am dat seama că adevărata provocare a fost alta. În cele 10 zile cât am stat la o familie gazdă, sora mea internațională a fost o fată din Islanda. Ei bine, iată că în week-end, ”părinții noștri adoptivi” au decis să mergem la casa lor de vacanță din statul vecin (Virginia). Petrecusem o sâmbătă plină cu soare, cu apă sărată care îți răscolește genele… Eh, poveste. Până când s-a făcut duminică. Iar duminică.. Hannah a fost sunată de părinții ei, care au anunțat-o că bunelul său decedase. Și nu a fost ușor pentru nimeni. Dar a fost încă o experiență, o bucată de viață care te călește. Chiar dacă am mers cu ideea că totul va fi perfect, nu știi de unde te lovește valul și cât de tare te zdruncină. Dar, se trece peste tot. Și se învață din toate.
#4 La ce te-a inspirat experiența acumulată în cadrul programului Benjamin Franklin?
AC: La independență. La ambiție.La fericire. La alt mod de gândire. La alt mod de a vedea oamenii. De fapt – de a vedea oamenii, dincolo de tricoul spălăcit sau jeanșii parcă prea largi. Libertatea pe care am simțit-o acolo, am înțeles că este inhibată aici. Pentru că aici nu avem timp pentru prea multă politețe, sau zâmbet, sau odihnă. Toți sunt (pre)ocupați să poată supraviețui, să pună tag-uri (fie ele pe facebook sau în viața reală), să pară altcineva. Dar pe mine m-a inspirat simplitatea oamenilor fericiți.
#5 Care sunt planurile tale de viitor?
AC: Să am vize-n pașaport. Serios, să fii timp de o lună în altă țară, în ”țara tuturor posibilităților”, nu te face decât să vrei să descoperi ce alte posibilități se mai ascund dincolo de denumirile de pe hartă. Și eu asta vreau : să vizitez cât mai multe țări, să înțeleg măcar fărâme din modul lor de viață, să compar, să vreau să (mă) schimb. Aș putea fi mai pragmatică, mai idealistă. Dar nu, pe moment, sunt ”un pic de om visător”.
P.S. Când am revenit din SUA, am primit cadou ”Simbolul pierdut” de D. Brown. Cel mai mare regret a fost că nu am avut cartea înainte de plecare, pentru că am reconstituit din memorie descrierile clădirii Capitoliului, dar și alte monumente de referință din Washington D.C.. Ăsta-i un sfat mic-micuț (pentru norocosul care va merge).
Mai multe despre Programul Transatlantic de vară al Institutului pentru Tineri Benjamin Franklin poți citi aici.
