O tânără traversa frontiera cu un pașaport, iar peste hotare se legitima cu altul străin

IMG_5278
Foto:O tânără de 25 de ani, reținută pe Aeroport Internațional Chișinău cu acte false

Polițiștii de frontieră au reținut o tânără de 25 de ani care a recurs la uz de fals în actele de călătorie, dar și a apelat la o metodă ingenioasă de transportare a acestora.

Moldoveanca a fost identificată la revenirea în țară, în timpul controlului pasagerilor sosiți cu ruta aeriană Instanbul-Chișinău. Polițiștii de frontieră au stabilit că femeia călătorea peste hotare în baza pașaportului moldovenesc în care avea aplicată viza pentru Turcia, falsificată. Totodată, inspectorii au constatat că, în străinătate aceasta se afla sub altă identitate, legitimându-se în baza unui pașaport al Uzbekistanului, care a fost descoperit în coperta agendei personale.

Astfel, tânăra s-a prezentat la punctul de trecere Chișinău Aeroport, pentru a intra în Republica Moldova. În momentul verificării actelor, inspectorul de frontieră a observat careva elemente suspecte în pașaport, și anume, în viza și ștampilele turcești. Actul de călătorie a fost supus expertizei, care a confirmat circumspecția polițistului de frontieră, atât viza, cât și ștampilele din pașaport s-au dovedit a fi falsificate.

În baza celor depistate, polițiștii de frontieră au luat decizia de a extinde cercetările, în rezultat, au descoperit, în bagajul acesteia, o agenda personală în coperta căreia era camuflat un pașaport al Uzbekistanului, care, la fel, s-a dovedit a fi contrafăcut.

Documentele de călătorie au fost ridicate, pașaportul uzbec a fost transmis spre expertizare. Cercetările asupra cazului sunt continuate de către ofițerii de urmărire penală ai Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente