UE poate întoarce regimul de vize cu țările balcanice

°¡¸¶¿ìÁö

Miniștrii justiției și afacerilor interne a UE au fost de acord să introducă un regim de vize temporar cu țările din Balcani. Această decizie a fost luată pe joi, 5 decembrie, curent. Astfel, UE a sprijinit inițiativa Germaniei și Franței, care sunt alarmate de fluxul crescut a refugiaților din Balcani, potrivit revistei germane Spiegel.

Potrivit deciziei, țările UE au dreptul de a reveni la regimul de vize, în cazul unei creșteri rapide a numărului de imigranți ilegali sau a cererilor nejustificate pentru azil politic. Această măsură poate fi luată doar în ultimă instanță și va funcționa timp de șase luni.

De asemenea țările europene nu vor fi în stare să ia asemenea măsură de sine stătător. Ele vor trebui să depună o cerere la Consiliul Europei, pentru care trebuie să voteze majoritatea țărilor participante.

În 2009, UE a ridicat de regimul de vize cu țări precum Macedonia, Serbia și Muntenegru, iar din 2010 de dreptul pentru intrare liberă în Uniunea Europeană se bucură cetățenii din Albania și Bosnia și Herțegovina. Numărul de refugiați din aceste țări, în Germania și în alte câteva țări europene a crescut dramatic în ultimul an, ceea ce a început să neliniștească autoritățile locale.

Sursa: lenta.ru

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine