Ministerul Educației a aprobat Orarul desfășurării examenelor de bacalaureat pentru anul școlar 2013-2014. Acestea vor avea loc între 3 și 20 iunie 2014.
Sesiunea va avea loc conform orarului ce urmează:
3 iunie (marți) – Limba şi literatura română alolingvi
6 iunie (vineri) – Limba de instruire
10 iunie (marți) – Limba străină
13 iunie (vineri) – Matematica (real), Istoria românilor şi universală (umanist), Arte (arte), Sport (sport), Tehnologie (tehnologic).
17 iunie (marți) – Examenul la solicitare (geografie, fizică, chimie, biologie, matematică, istoria românilor și universală, informatica)
20 iunie (vineri) – L.ucraineană/ bulgară/găgăuză (real,umanist)
Totodată, elevii ce vor susține examenele de bacalaureat vor semna o declarație prin care confirmă că nu dețin asupra lor materiale interzise, ce i-ar favoriza în rezolvarea subiectelor:
Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 3-26 iunie, iar rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 27 iunie. Ulterior, elevii vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a depunde contestații. Notele în urma contestațiilor nu se vor micșora. Se va menţine scanarea lucrărilor şi vom oferi posibilitatea elevilor să vadă lucrările prin internet.
Totodată, pentru a lua o notă de trecere (n.r. nota cinci), în sesiunea de bază, candidații vor trebui să ofere răspunsuri corecte la minimum 25% din subiectele din test.
Elevii care vor lua note negative în sesiunea din iunie vor avea dreptul să susțină, repetat, examenele respective în sesiunea suplimentară care va avea loc în perioada 16 – 23 iulie 2014.
Reamintim că elevii vor putea fi verificați cu detectorul de metale – înainte, în timpul, sau la expirarea timpului de scriere a probei de examen. În cazul fraudării de către elev a unei probe de examen vor fi anulate notele de la toate probele de examen susținute şi elevul va putea relua susținerea integrală a examenului de bacalaureat doar în sesiunea din următorul an de studiu.
Vezi aici ce subiecte au primit absolvenți în sesiunea de bacalaureat 2014.