Štefan Füle, Comisarul European pentru extindere și politica de vecinătate, va lua parte în cea de-a cincea ședință a Forului societății civile a Parteneriatului Estic, organizată la Chișinău în perioada 3-4 octombrie.
Pentru prima dată, ședința Forului se va petrece într-un stat membru al Parteneriatului Estic. Comisarul va adresa întrunirea a peste 250 representanți ai societății civile din țările Parteneriatului Estic și ale Uniunii Europene.
Reprezentanții societății civile din șase state partenere și colegii lor din UE vor discuta contribuția ulterioară a Forului în implementarea scopurilor Parteneriatului Estic, pașii ce urmează a fi făcuți pentru a proteja libertatea de exprimare și cea de întrunire, precum și rolul societății civile în asigurarea unor alegeri libere și juste în țările Parteneriatului Estic.
Potrivit unui comunicat de presă, Štefan Füle a spus înainte de plecarea spre Moldova: ”UE susține devotat ideea avansării Parteneriatului Estic și întreprinde eforturi pentru ca Summitul apropiat al Parteneriatului Estic de la Vilnius să fie un progres major. Procesul asocierii politice și integrării economice a țărilor partenere cu UE necesită implicarea și susținerea mai intensă din partea societății civile. Astfel, UE încurajează guvernele țărilor partenere să continue și să dezvolte ulterior cooperarea și dialogul structurat cu societatea civilă”.
În cursul vizitei el, de asemenea, va discuta cu partenerii moldoveni chestiile ce țin de agenda bilaterală între UE și Republica Moldova, starea reformelor în Moldova, beneficiile cooperării UE-Moldova, precum și parafarea Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova, prevăzută pentru Summitul de la Vilnius în noiembrie 2013. El se va întâlni cu Președintele Nicolae Timofti, Premierul Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor Externe Natalia Gherman și cu reprezentanții partidelor politice.