Țările Benelux susțin Moldova în procesul de integrare în UE

IMG_9884
Foto:Miniștrii de Externe ai țărilor Benelux.

Miniștrii de Externe ai țărilor Benelux susțin obiectivul de integrare în UE și salută progresele obținute de RM în vederea respectării agendei europene. Declarațiile au fost făcute astăzi în cadrul unei conferinţe de presă.

Conferința a fost susținută de înalții oficiali europeni, Didier Reynders (Belgia), Frans Timmermans (Țările de Jos) și Jean Asselborn (Luxemburg), de asemenea, în cadrul conferinței a participat premierul Iurie Leancă şi ministrul de Externe, Natalia Gherman.

Prim-ministrul a ținut să menționeze că este o vizită foarte importantă pentru țara noastră, având în vedere că țările Benelux stau la baza fondării UE. „Vizita reprezintă o ocazie specială pentru a înregistra progresele Republicii Moldova, dar şi acţiunile care trebuie îndeplinite până la summit-ul de la Vilnius.”

Natalia Gherman a specificat că în cadrul întrevederilor au fost discutate subiecte ce ţin de pregătirea pentru parafarea Acordului de Asociere şi acțiunile realizate în procesul de liberalizare a vizelor.

Oficialii moldoveni și miniștrii de Externe ai țărilor Benelux și-au exprimat aprecierea față de calitatea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova cu fiecare dintre țările Benelux și au subliniat importanța cooperării în acest format.

Miniștrii s-au mai întâlnit astăzi cu președintele țării, Nicolae Timofti și cu președintele Parlamentului, Igor Corman.

Miniștrii Afacerilor Externe ai țărilor Benelux au susținut o conferință la Chișinău.
Miniștrii Afacerilor Externe ai țărilor Benelux au susținut o conferință la Chișinău.
Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente