Peste 11,7 mii de numere portate în două luni de la lansarea portabilităţii numerelor de telefoan mobil și fix în R. Moldova
În primele două luni de la lansarea portabilităţii numerelor de telefonie mobilă (1 iulie 2013) au fost portate 11 520 de numere, iar într-o lună de la lansarea acestui serviciu în reţelele fixe (31 iulie 2013) – 230 de numere, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).
În această perioadă au fost înregistrate peste 13 mii cereri de portare, dintre care 12,8 mii – pentru numerele mobile şi peste 300 – pentru numerele fixe. La moment, în proces de examinare se află circa 1,4 mii cereri de portare a numerelor. Directorul ANRCETI, Grigore Varaniţa, a apreciat, în cadrul unei şedinţe de lucru, că rezultatele înregistrate sunt satisfăcătoare. Aşa cum anticipam, cele mai multe portări au fost efectuate în sectorul de telefonie mobilă.
Directorul a subliniat că în acest interval scurt de timp portabilitatea numerelor şi-a atins unul din scopurile sale principale: intensificarea concurenţei între furnizori care aduce beneficii directe utilizatorilor de telefonie. Portabilitatea numerelor a crescut libertatea de alegere a utilizatorilor şi puterea lor de negociere cu furnizorii, factor care i-a impus pe furnizori să depună eforturi suplimentare pentru a-şi păstra abonaţii şi a atrage noi utilizatori prin oferte mai atractive, cu tarife mai mici, a estimat Grigore Varaniţa.
Pentru prima dată în R. Moldova, cei trei furnizori de telefonie mobilă au lansat, odată cu demararea portabilităţii numerelor, oferte cu minute nelimitate pentru apeluri către orice reţea mobilă sau fixă pe parcursul unui an. Totodată, un furnizor de telefonie fixă oferă, în premieră pentru această piaţă, minute nelimitate pentru apeluri către orice reţea fixă în decursul unui an.
Portabilitatea numerelor este un serviciu destinat utilizatorilor finali de telefonie care permite acestora să-şi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Începând cu 1 iulie şi cu 31 iulie 2013, orice utilizator de telefonie mobilă şi, respectiv, de telefonie fixă poate beneficia de serviciul de portabilitate a numerelor în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea unei cereri la furnizorul pe care l-a ales. În octombrie curent, ANRCETI va face public un raport privind evaluarea impactului implementării portabilităţii numerelor în R. Moldova.