Vacanțe de lux pentru demnitarii moldoveni

grecia2
Foto:Printre destinațiile alese de politicienii noștri este și Turcia.

Turcia, Grecia, România sunt doar câteva dintre destinațiile alese de politicienii noștri. Unii au ales să se odihnească pe plaiurile mioritice, iar alții au ales să cutreiere Europa.

grecia

Potrivit postului de televiziune Publika TVIgor Corman, Președintele Parlamentului a ales în acest an să meargă cu soţia şi cei doi copii, în Grecia. Tot în Grecia a ales să-și petreacă vacanța și premierul Iurie Leancă. Vacanța prim-ministrului a început pe 27 iulie, plecând împreună cu familia într-o scurtă călătorie.

 

Turcia1

Destinaţia preferată a vicepreşedintelui Legislativului, Andrian Candu este Turcia. Politicianul afirmând că locurile din această ţară sunt perfecte pentru cei doi copii ai săi. De asemenea, în ţara întinsă pe două continente a mers şi liberal-democratul Tudor Deliu, care și-a combinat vacanţa cu mare, soare şi munte, întrucât a ales oraşul Kemer, iar costul unei foi turistice spre Turcia începe de la 300 de euro.

 

Băile-Herculane
Băile Herculane

 

Liberalul Mihai Ghimpu a rămas fidel României. În acest an, el va merge la Băile Herculane. Recent, Ghimpu a spus că va merge în munţii Bucovinei pentru a vorbi cu Decebal, despre grupul reformatorilor liberali.

 

 

truskavets1
Truskaveţ, Ucraina

 

 

Democratul Dumitru Diacov, soţia lui şi cei doi nepoţi au ales staţiunea Truskaveţ din Ucraina.

 

 

Unii deputaţi nu au reuşit, încă, să se odihnească. Vacanţa lui Igor Dodon va începe la mijlocul lui august. Deputatul își dorește să facă un tur al Europei cu maşina, împreună cu soţia şi cei doi copii.

Taguri: #igor corman
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente