Concertul tradițional al Ambasadei Germaniei va fi susținut de copii

P1160498
Foto:Carsten Wilms, Șef adjunct al Misiunii Diplomatice Germane în Moldova invită cetățenii la concert.

Concertul în aer liber a ajuns la cea de a douăsprezecea ediție. Genericul din acest an este ” Copiii în universul muzicii”.

Paisprezece copii vor interpreta muzică clasică pe scena Teatrului de Vară, dacă va fi vreme frumoasă în această duminică. În cazul în care ploaie va face o vizită, concertul se va ține la Filarmonică.

În acest an, pentru prima dată în istoria concertului tradițional, la eveniment va fi prezent și Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer. Wilms a declarat că relațiile moldo-germane sunt foarte importante pntru Germania, motiv din care Ambasada Germaniei susține periodic evenimente organizate în Republica Moldova.

Cheltuielile pentru organizarea acestui concert constituie aproximativ 3000 de euro.

Prin intermediul acestei ediții se dorește promovarea tinerelor talente. Elevi din mai multe licee muzicale din capitală vor interpreta melodiile lui Mozart, Brahms, Mendelsson-Bartholdy și alții. Notele vor răsuna duminică, 21 iulie 2013 la ora 19.00.

Program:

P1160506

Taguri: ##diez
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente