Rezoluția APCE încurajează soluționarea conflictului transnistrian

Foto: Rezoluția Adunării Parlametară OSCE reglemtează și încurajează soluționarea conflictului de pe malul stâng al Nistrului. PC infoprut.ro

Procesul de soluționare a conflictului transnistrean a fost reglementat în cadrul rezoluției adoptate de Adunarea Parlamentară a OSCE. Documentul a fost semnat în cadrul reuniunii anuale de la Istanbul, desfășurată în perioada 29 iunie – 3 iulie 2013.

Conform rezoluției conflictul din partea stângă a Nistrului este nesoluționat și astfel reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității în Europa și în zona OSCE, iar o soluție pașnică și durabilă poate fi identificată prin intermediul procesului de negocieri  în formatul 5+2.

De asemenea, în document se mai menționează și că scopul principal este identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în componenţa Republicii Moldova, consolidarea şi asigurarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale, recunoscute internaţional.

Potrivit documentului sunt încurajate toate forțele politice de pe ambele maluri ale râului Nistru să contribuie în mod constructiv la soluționarea conflictului transnistrean și invită toți participanții la procesul de negocieri în formatul 5+2 să coopereze și să-și intensifice eforturile în avansarea negocierilor.
Sursa: parlament.md

Taguri: #OSCE
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente