PCRM: ,,PLDM doreau alegeri în noiembrie, iar PDM în aceasta vara “

PCRM: ,,PLDM doreau alegeri în noiembrie, iar PDM în aceasta vara “
Foto: ,,Discuțiile din start nu au fost complicate, deoarece PLDM inițial era de acord cu alegerile anticipate. Aceștia propuneau că alegerile să aibă loc în această toamnă, iar PDM doreau în vara acestui an”, declarația a fost făcută de deputatul, Artur Reșetnicov în cadrul unei conferințe de presă.

,,Discuțiile din start nu au fost complicate, deoarece PLDM inițial era de acord cu alegerile anticipate. Aceștia propuneau că alegerile să aibă loc în această toamnă, iar PDM doreau în vara acestui an”, declarația a fost făcută de deputatul, Artur Reșetnicov în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a mai menționat: ,,discuțiile au avut loc chiar până în ajunul negocierilor și mai mult ca atât cei din PLDM ne-au asigurat că Guvernul Leancă nu va fi votat, dar vor urma procedurile de riguare pentru a purcede la alegeri anticipate.”

Deputatul comunistul a mai adăugat că a fost creat și un grafic de desfășurare a alegerilor parlamentare, a fost stabilită data de 3 noiembrie pentru desfășurarea alegerilor. S-a discutat și un pachet de legi care ar permite organizarea alegerilor într-un mod democratic și corect.

În cadrul conferinței a fost meționat și faptul că declarația comună vizavi de negocierile dintre PCRM, PLDM și PDM a fost pregătită de partidul Democrat, iar PCRM a adăugat doar un singur aliniat.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin a precizat că: ,,PDM și PLDM au renunțat în ultimul moment la înțelegerea de a organiza alegerile anticipate, deoarece aceste forțe nu sunt independente, sunt marionete în mâinele păpușarilor externi, care participă la nişte jocuri geopolitice mult mai serioase”.

Sursa: Privesc.eu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente