Ofertă specială de ziua îndrăgostiților. O grădină zoologică îți permite să numești un gândac în cinstea foștilor iubiți

cockroach
Foto: The Independent

O grădină zoologică a găsit o cale inventivă de a strânge bani. Aceștia permit oamenilor să numească un gândac în cinstea fostei sau fostului iubit. Prețul acestei oferte este de doi dolari.

Este vorba despre Centrul de Conservare Hemsley din sud-estul Londrei, iar oferta a apărut înainte de Ziua Îndrăgostiților (14 februarie).

Banii strânși din urma acestei acțiuni vor fi folosiți pentru proiectele viitoare planificate în grădina zoologică.

Totul funcționează în felul următor: Persoanele care merg la grădina zoologică vor putea vedea numele gândacilor afișate chiar lângă expoziția de gândaci. Fiecare fost iubit/ă va fi atribuit unui gândac unic. Totodată, Centrul de Conservare Hemsley oferă și un certificat oficial în care se menționează „Am numit un gândac de la Centrul de Conservare Hemsley în nu prea bună memorie a fostului meu/fostei mele, care valorează nimic”.

Turiștii sau locuitorii din Londra vor primi și un acces la jumătate de preț în această grădină zoologică pentru a putea participa la promoție.

Dacă ești cumva interesat de această ofertă și ai drum spre Londra, vezi mai multe detalii AICI!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente