(foto) Campioana europeană la Armwrestling în Republica Moldova este o studentă de la ULIM

moldova2

Mihaela Lazari, sportiva și studenta Facultății Drept din cadrul ULIM a devenit campioană europeană absolută la categoria tineret în cadrul Campionatului European de Armwrestling, organizat la Sofia, Bulgaria, în perioada 26 mai – 3 iunie 2018.

Tânăra a reușit să demonstreze performanță și  să obțină victorie la categoria -65 kg, tineret, brațul drept și stâng. Menționăm că Mihaela Lazari este campioană absolută în Republica Moldova și dublu-Campioană Europeană, fiind supranumită și „Fata cu Caracter de Fier”. Sportiva a relatat că practică acest sport de aproape 3 ani și totul a început dintr-o glumă, scrie site-ul universității.

„Eram studentă în anul I când am participat alături de profesorii de la facultate la o manifestație organizată de USMF cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate a instituției de învățământ. Astfel, am fost curioasă de a-mi încerca puterile la un concurs de Armwrestling din cadrul evenimentului, unde am înregistrat rezultate frumoase. Ulterior, am fost observată de către Dl Alexandru Grumeza, vicepreședintele Federației de Armwrestling, care la moment este mentorul și antrenorul meu”, –  menționează sportiva.

Mihaela Lazari este campioană europeană la Armwrestling în Republica Moldova, iar sportul este o formă de petrecere a timpului liber încă din copilărie. Pasiunea pentru Armwrestling a determinat-o pe sportivă să antreneze o echipă de fete începătoare, cărora le transmite toate cunoștințele și le ajută să atingă obiectivele propuse în acest sport.

„Pot spune că până la Armwrestling am avut o pregătire sportivă atât în volei cât și în kickboxing, care mi-a asigurat o condiție fizică bună. Ca să dobândesc la campionate asemenea rezultate am muncit intens și respect un regim alimentar sănătos. Sunt nespus de recunoscătoare părinților că mă susțin în toate activitățile mele, sunt persoanele care mă stimulează să înving de fiecare dată. În perioada următoare mă ambiționez să mă pregătesc riguros de Campionatul Mondial și Cupa Moldovei la Armwrestling”, a relatat Mihaela Lazari.

1unt
moldova1 Untitled

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente