În satul Solonceni din r. Rezina, în anii ’90 a existat o rută de troleibuz. Transportul public a fost folosit în special pentru transportul sătenilor din partea de sud a localității, prin centru, spre zona industrială a satului.

Satul Solonceni este situat în nord-estul Republicii Moldova, la 12 km nord de centrul raional Rezina, pe malul vestic al râului Nistru.

La începutul anilor 90 în localitate locuiau aproximativ 3.000 de locuitori. Aici activa gospodăria țărănească colectivă (Sovhoz) „Solonceni” specializată în creșterea vitelor și prelucrarea culturilor cerealiere, notează bodrug.eu.

Fosta gospodărie este amplasată în partea de nord a localității, astfel încât pentru transportul muncitorilor din partea de sud și centru a localității implica folosirea unor autobuse de serviciu.

Din 1988 (URSS) până în 1993 (RM), conducător al întreprinderii a fost Zaeț Nicolae. În cadrul gospodăriei agricole (sovhoz) au fost implementate mai multe tehnologii de vârf pentru acea perioadă. Ca urmare, gospodăria agricolă a depășit de mai multe ori planurile impuse de administrația sovietică. Ca rezultat, bunăstarea gospodăriei și a locuitorilor a crescut. Lucrătorii  primeau până la 500 de ruble pe lună, cei de la ferma de vite – până la 600 de ruble, în timp ce salariul mediu pentru URSS în 1988 constituia 233 ruble. Gospodăria acumula, de asemenea, un surplus impresionant de resurse financiare în fiecare an.

Conform condițiilor din fosta URSS, orice creștere a fondurilor financiare în cadrul gospodăriilor obliga să redistribuite statului, cu excepția cazurilor când erau folosite pentru necesitățile gospodăriei agricole sau pentru dezvoltarea localității. Pentru a nu da bani statului, în Solonceni s-au implementat planuri complexe de amenajare a tuturor obiectelor economice, sociale și culturale posibile. Ca urmare, satul a devenit o așezare exemplară, cu un nivel de trai comparabil așezărilor urbane. Cu toate acestea, rămânea resurse financiare suplimentare. Drept urmare, președintele gospodăriei agricole analiza tot felul de proiecte neobișnuite, iar unul dintre aceste planuri neobișnuite a fost proiectarea unei linii de troleibuz pentru a lega satului gospodăria agricolă.

Ideea proiectării unei linii de troleibuz a fost o inițiativă personală a directorului întreprinderii de stat (conform sursei). Principalul argument în favoarea liniei de troleibuz constituia resurse minime pentru întreținere: pentru autocar se alocau 93-94 de ruble pe zi, în timp ce pentru troleibuz era necesar cca 15 ruble. Acest argument constituia partea superioară a icebergului, motivul real fiind refuzul de a transfera surplus financiar către trezoreria URSS.

Ordinul de proiectare a liniei de troleibuz din Solonceni a fost emisă pe 28 februarie 1989. Proiectul a fost elaborat de către Institutul de Stat pentru Proiectare „Chișinău Urbanproiect”. La începutul, gospodăria agricolă a construit un nou drum asfaltat prin întregul sat de-a lungul viitoarei rute a troleibuzului. Construcția liniei troleibuzului a avut loc la sfârșitul anilor 1991-1992. A fost construită o linie de troleibuz cu o singură cale, cu lungimea de 2,44 km.

Proiectul a implicat de asemenea, lucrări suplimentare de construcție a drumurilor: locuri pentru ambarcarea și debarcarea pasagerilor, stații terminus și ronduri pentru întoarcere la începutul și finișul rutei. În plus, s-au efectuat lucrări de iluminare stradală a drumului prin care a circulat troleibuzul. Stâlpii din beton și firele de rețea au fost furnizate din orașul Tighina. Rețeaua de contacte a fost montată de o echipă de specialiști ai Parcului  de Troleibuze din Chișinău. La substație a fost instalat echipament experimental electric din Kiev. În total, 400 000 de ruble au fost cheltuite pentru construcția liniei de troleibuz și operațiunilor aferente.

Cei mai buni doi conducători auto din cadrul gospodăriei agricole au fost trimiși la Chișinău să asimileze modul de conducere a troleibuzul pentru șase luni. După finalizarea cursului, șoferii au activat 2 luni, ca probă în Chișinău. De la Parcul troleibuzului nr. 2 din Chișinău a fost arendat un troleibuz de model ZiU-682V, fabricat în 1987, cu numărul de ordine 2049, cu cca 50 000 de ruble pe an.

Linia de troleibuz din satul Solonceni a fost deschisă solemn la 1 mai 1992.

Unicul troleibuz circula din partea sudică a satului către ferma de vite, amplasată la nord-estul de localitate . Zilnic troleibuzul efectua cca 5 curse, cu următorul program:

Plecarea partea sudică a satului:
05:00 – Transportarea mulgătoarelor
07:30 – Angajații brigăzii de tractoare și elevii
09:00 – Brigăzile agricole de pe câmp
13:30 – Ruta după-amiază
19:00 – Angajații nocturni și paznicul

Plecarea de la ferma:
08:30 – Personalul de noapte
12:00 – Prânzul
14:00 – Elevii
17:30 – Angajații brigăzii de tractoare și Brigăzile agricole din câmp
22:00 – Mulgătoarele

Inițial, traseul liniei de troleibuz presupunea 4 stații de ambarcare și debarcare a pasagerilor (un plan detaliat, vezi mai sus). Cu toate acestea, în practică, cu excepția stațiilor terminus, stații intermediare nu au existat. Troleibuzul staționa la cererea sătenilor. Din contul gospodăriei, locuitorii nu achitau nici un ban pentru transport. Troleibuzul a fost extrem de popular printre săteni și a transportat până la 1.000 de pasageri pe zi. Un magnetofon a fost achiziționat special pentru troleibuz.

Troleibuzul era deservit tehnic în Parcul de troleibuze din Chișinău, fiind remorcat de un tractor K-700 până în capitală. Drumul dura cam 6 ore într-o direcție. Timp de 20 de luni de exploatare, mijlocul de transport a fost deservit tehnic de 4 ori. În consecință, pentru întreaga perioadă de lucru în satul Solonceni, troleibuzul nu s-a defectat niciodată. În 1993, circulația troleibuzului a fost sistată pentru totdeauna.

La începutul anilor 1990, au apărut planuri la scara raională de a extinde linia de troleibuz din Solonceni spre centrul raional – or. Rezina, situat la 12 km. Populația Rezinei la acea vreme era de aproximativ 15.200 de persoane. Conform proiectului linie ar fi fost amplasată pe malul drept al Nistrului, cu traversarea Ciornei și Boșerniței, continuând prin centrul orașului, de-a lungul străzii principale (acum st. 27 august 1989) până la stația Poliției rutiere din apropierea satelor Țareuca și Tăhnăuți. Lungimea totală a liniei ar fi fost de cca 18,8 km.

Potrivit unui alt plan publicat în ziarul regional, linia se propunea să se finiseze  la întreprinderea de transport auto (ATP) din orașul Rezina, iar lungimea totală a liniei ar fi de 15 km. Se planifica circulația a 4 troleibuze pe linie.

Cu toate acestea, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, planurile de mai sus nu au fost destinate să se realizeze. Directorul gospodăriei agricole Solonceni a fost demis din postul său în septembrie / octombrie 1993 iar proiectul Troleibuzului în sat a fost sistat, sub pretextul costului ridicat al energiei electrice la acel moment. La 9 iulie 1994 rețeaua electrică a fost dezasamblată, iar troleibuzul pus la păstrare pe teritoriul garajului gospodăriei.

În timp, echipamentul din troleibuz a fost jefuit iar rețeaua electrică a fost vândută la Chișinău. Troleibuz cu nr. 2049 a fost returnat Parcului Urban de Troleibuse Chișinău, unde a continuat să circule pe traseu, cel puțin până în 2006.

La 6 mai 2011, despre troleibuzul din Solonceni aminteau doar pilonii de susținere a rețelei electrice, rămășițele stațiilor electrice și drumul asfaltat.