Consiliul Rectorilor cere Ministerului Educației anularea ordinelor de înmatriculare la USM. Declarația președintelui Belostecinic

Foto:colaj diez.md

Consiliul Rectorilor din Republica Moldova nu se lasă și anunță că a sesizat, prin scrisori oficiale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și Guvernul, Parlamentul și organele competente privind ilegalitățile comise de către administrația Universității de Stat. Contactat de reporterul #diez, președintele Consiliului Rectorilor, rector al ASEM, Grigore Belostecinic, afirmă că acțiunile întreprinse de către conducerea USM în perioada admiterii demonstrează o concurență neloială în raport cu alte universități și vor avea efecte negative pentru întregul sistem de învățământ.

În acest sens, Consiliul Rectorilor cere Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să anuleze ordinele de înmatriculare sau să declare nule rezultatele admiterii în măsura în care au avut loc cu grave încălcări de la legislație și de la regulamentul de admitere.

Consiliul Rectorilor, limitat în decizii

Potrivit lui Belostecinic, Consiliul Rectorilor din Republica Moldova nu are împuterniciri de a aplica penalități sau de a întreprinde anumite acțiuni concrete. „Noi nu putem face nimic mai mult decât să informăm opinia publică și să sesizăm organele competente. Ceea ce am făcut. Acum suntem în așteptarea unui răspuns. Aceste practici sunt în defavoarea învățământului la general în Republica Moldova în măsura în care demotivează toate persoanele și instituțiile de învățământ superior să fie mai bune într-o luptă care devine concurențială. Va avea de suferit statul în întregime în situația în care vor fi tolerate asemenea cazuri. Astfel de strategii neloiale au început acum câțiva ani, dar în acest an situația s-a acutizat”, a menționat președintele Consiliului Rectorilor.

În același context, rectorul ASEM a ținut să menționeze că USM practică aceleași metode încă din 2014, doar că în acest an la o scară mult mai mare. Belostecinic nu știe dacă acțiunile USM au fost făcute cu sau fără acordul Ministerului Educației. „În acest an s-a decis să-i ia pe toți cei care au depus cerere de participare la concurs și preluarea celor care au optat în favoarea altor universități”, a mai adăugat sursa.

Pe site-ul USM lipsesc ordinele de înmatriculare la studii pe bază de contract

Pe 1 august, USM a publicat pe site-ul universității un proiect de ordin de admitere la studii cu finanțare din surse bugetare USM, în care au fost incluse cca 660 de persoane, motiv din care pretendenții la studii și-au retras actele din alte universități, declarând că sunt îmatriculați la USM fără taxă, pe contul universității.

*** Aici puteți vedea două ordine de înmatriculare la studii după primul tur/ Cel cu finanțare de la bugetul de stat și cel cu finanțare din sursele bugetare USM. Pe site-ul universității lipsesc până în prezent ordinele de admitere pe bază de contract.

Pe pagina web a USM-ului nu există un ordin de înmatriculare la locuri în bază de contract cu achitarea taxei, ceea ce mă face să cred că mai există un ordin care nu a fost făcut încă public. Este doar o presupunere de a mea că, studenții care au fost înmatriculați la fel fără achitarea taxei de studii au fost inlcuși în prima variantă a ordinului și aveau note de concurs foarte mici, de la 5 până la 7. Dar bănuiesc că acest ordin în măsura în care nu a fost făcut public ar putea să fie unul tăinuit de opinia publică”, a precizat sursa.

Președintele Consiliului Rectorilor afirmă că universitățile sunt în drept să-i scutească de taxa de studii doar după primul an de învățământ pe studenții care au demonstrat rezultate bune: nota 9 pentru științele socio-umane și nota 8 pentru științele exacte.

Activăm în condițiile de autogestiune, ceea ce nu înseamnă autofinanțare. Noi avem dreptul să gestionăm banii publici ceea ce nu înseamnă banii proprii ai universității. Este de neimaginat că o universitate publică care gestionează banii publici să ofere milioane de lei pentu a înmatricula pretendenți la studii având un singur scop, să distrugă alte universități concurente, să le preia studenții”, a subliniat Belostecinic.

În aceeași ordine de idei, rectorul ASEM a precizat că dacă instituțiile de stat din Republica Moldova consideră că această decizie este una bună atunci ar fi bine să majoreze locurile cu finanțare bugetară. „Eu regret că s-au făcut înmatriculări pe această cale, prin înșelăciune, la științele economice în detrimentul facultăților unde chiar este nevoie de studenți: chimie, biologie, geografie”, a mai adăugat sursa.

De cealaltă parte, administrația USM dă asigurări că va face tot posibilul pentru ca să rămână în vigoare ordinele de înmatriculare emise final. Chiar dacă colegii noștri vor sesiza autoritățile, vor veni cu controale, vor impune și alte condiții universității, noi vom susține acești copii chiar și în detrimentul cadrelor didactice. Ne vom satisface obligațiile pentru această categorie de copii”, a declarat prorectorul pentru activitate didactică, Otilia Dandara.

Amintim că, Consiliul Rectorilor a constatat în cadrul ședinței de ieri că Universitatea de Stat din Moldova ar fi admis mai multe încălcări a regulamentului în perioada admiterii.

Taguri: #Admitere 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente