(doc) BAC 2017: Ce teste au avut elevii la fizică. Tu vei putea rezolva itemii problematici?

EXAM-998×561

BACul la fizică a stârnit multe discuții anul acesta. Totul a început de la o scrisoare înaintată Ministerului Educației, prin care câțiva profesori de fizică au cerut acordarea punctajului maxim la anumiți itemi, elevilor care au susținut acest examen. Celor curioși care vor să vadă cât de greu, ușor, posibil sau imposibil de rezolvat sunt testele de anul acesta, le atașăm mai jos.

În scrisoarea inițială înaintată de profesorii de fizică Ministerului Educației, se solicita acordare punctajului maxim pentru:

# itemii 7 și 9 (profil real);

# itemul 8 (profil umanist).

„Aș mai adăugă la cele indicate în scrisoare că ar fi corect să cerem acordarea de puncte și la itemii: (4 pr. real), (4 b umanist), (12 umanist), deoarece nu se respectă una din cele mai importante caracteristici ale unui test – aplicabilitatea (importanta conținutului pe care testul îl măsoară). Două importante caracteristici: validitatea și aplicabilitatea au fost date peste cap”, a spus Victor Ciuvaga, un profesor din Soroca.

Ulterior, și elevii de la Orizont au înaintat o scrisoare către Minister, prin care au scos în evidență aceiași itemi, 7 și 9. Dacă despre itemul 7, elevii au spus că acesta nu poate rezolvat în lipsa unor date importante, atunci despre itemul 9, aceștia au spus că datele problemei o facă să fie imposibil de aplicat în realitate. Vedeți aici explicația lor.

O reacție la aceste acțiuni a venit și de la președintele Comisiei republicane de evaluare a lucrărilor de Bacalaureat la fizică, Viorel Dușciac, și din nou, de la profesorii de fizică.

Subiectul a ajuns și în atenția comisiilor parlamentare, iar în urma ședinței de astăzi a Guvernului, premierul Pavel Filip a cerut crearea unei comisii speciale pentru investigarea problemei. „Vreau să văd concluziile experților în acest sens. Este o situație gravă. Dacă într-adevăr se adeverește că una din probleme este nerezolvabilă trebuie să vedem cum au fost ele pregătite. Cineva trebuie să răspundă penal deja”, a declarat prim-ministrul.

Pentru cei curioși, iată testele, dar și baremurile de corectare ale acestora:
Testul de examen la profil real

Baremul de corectare la profil real:

Testul de examen la fizică (profil umanist)

Baremul de corectare la profilul umanist:

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente