Reacția Președinției față de faptul că unii elevi au refuzat diploma lui Igor Dodon: „Domnișoara nu se regăsește în lista premianților”

19959452_1874821979425354_8218690092470109539_n

După ce mai mulți elevi au spus că au refuzat diploma de onoare oferită de Igor Dodon pentru 100 de abolvenți din țară, Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al președinteului, a publicat o reacție. Acesta a spus că știrea despre Mihaeala Ungureanu, o elevă din Chișcăreni care susține că a refuzat premiul, este o eroare a jurnaliștilor care nu au verificat informația, întrucât, potrivit lui, eleva nu s-ar regăsi în lista premianților.

„Față de orice inițiativă bună pot fi aplicate nu cele mai frumoase metode cu scopul de a o discredita. Ultimul timp ne-am obișnuit cu acest lucru, doar că cei care lansează aceste metode până la urmă se dovedesc a fi cel puțin mincinoși sau ipocriți. Am demonstrat-o în repetate rânduri”, a scris Ion Ceban pe pagina sa Facebook.

În mesaj, acesta a mai specificat că Mihaela Ungureanu, eleva din Chișcăreni, care a spus astăzi că a decis să refuze premiul oferit de Igor Dodon, nu s-ar regăsi în lista premianților. „Astfel, anunțăm că Ungureanu Mihaela nu se regăsește printre premianții nominalizați. Din raionul Sîngerei, sunt alte două persoane care au primit diplome pentru merite și reușite la învățătură. Preselecția a fost realizată dintre cei peste 600 mai buni absolvenți din țară pe care încă o dată pe această cale îi felicităm și le dorim succes în ceea ce au ales să facă mai departe la studii sau în cariera profesională”, a mai spus Ion Ceban.

Pe de altă parte, Mihaela a confirmat pentru #diez faptul că a fost invitată să-și ridice premiul de onoare. Tânăra ne-a spus că a primit o invitație prin telefon. Tot prin telefon, a oferit și refuzul de a participa.

Pe lângă Mihaela, și Valeria Bratu, o tânără din satul Slobozia Mare, dar și Marina Josanu din Glodeni au refuzat premiul președintelui.

Potrivit președintelui țării, evenimentul se înscrie în Festivalul „Generația Viitorului” și este „un gest de atenţie și motivare a tinerilor, precum și un imbold spre noi performanțe înregistrate în CV-urile personale și în istoria statului Republica Moldova”.

Președintele a menționat în cadrul unei postări publice că au fost selectați câte doi reprezentanți din fiecare raion, în urma analizei performanțelor înregistrate la examenele de bacalaureat și în activitatea extracurriculară, inclusiv participări la diferite concursuri naționale și internaționale. De asemenea, diplome au primit și șapte absolvenți ai instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului, mai mulți absolvenți ai liceelor din municipiile Chișinău și Bălți și din UTA Găgăuzia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente