Astăzi, elevii din Republica Moldova au susținut examenul de Bacalaureat la limba de instruire. Echipa #diez a reușit să afle subiectele testului la profil umanist. Iată ce au avut de rezolvat candidații.

Aici puteți vedea subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la examenul de limba română, profil real

Poezia „În lume” de Leonida Lari.

Cum valurile ne-ncetat
De țărm se bat rebele,
La fel de fruntea ta se bat
Și gândurile mele

Și, neauzite, înapoi
La mine vor să vină
Aidoma acelor ploi
Ce n-ajung la țărână

Nimic să nu mai pot să-ți spun
Nimic să mi se pară
Să vadă luna cum apun
Cu fiecare seară

S-adie vânt dintre tristeți
Să mă trezească bine
Să-mi fie jale de poeți
La fel de naivi ca mine.

Căci toate-aceste suferinți
N-au loc în multe cranii
Lumea trăiește cu dorinți
Și nu cu doruri stranii.

Mulțumim Bibliotecii Municipale Hasdeu pentru rapiditatea cu care ne-au ajutat să găsim poeziile.

Subiectul I

#1. Dați un sinonim pentru cuvântul „naiv”. Variante de răspuns: candid, sincer, simplu, credul, încrezător, inocent (dacă ați scris 3 dinre ele, e bine).

#2. Alcătuiți câte un enunț cu expresiile: Gânduri (le) neauzite; valuri (le) rebele; doruri(le) stranii

#3. Alege o comparație din primul catren și comenteaz-o.

#4. Comentați starea de spirit a eului liric atestata în strofa subliniată (a IV-a).

#5. Argumentează în 2 enunțuri formula de titlu în raport cu tema confesiunii lirice (a poeziei)

#6.  Comentează „motivul dorului” în raport cu prezența acestuia în altă operă literară.

#7. Care este rolul stilistic al verbelor la conjunctiv în strofa a IV-a

#8. Comentați mesajul global al poeziei prin prisma afirmației lui Ștefan Augustin Doinaș. Aproximativ: Raportul între eul liric și cititor este de natură afectivă, circumscris dinamicii sufletului său

Subiectul II

Scrieți un eseu despre destinul personajelor literare marcate de evenimentele istorice, pornind de la citatul lui Ioan Slavici: „Timpurile mari creează oameni mari, ideile mari creează timpuri mari”.

Subiectul III

Alcătuiți un anunț, după criteriile enunțate:

Te numesti Crin/Crina Ciobanu. La data de 20 mai 2017 clasele absolvente organizează un eveniment de cultură generală pentru elevii clasei X-a și a XI-a.
Doritorii se pot înscrie pe site-ul liceului până la 18 mai 2017.
Evenimentul va avea loc în sala de festivități a liceului și se va începe la ora 10:00.
Redactează textul unui anunț din numele comitetului organizatoric.

*Subiectele sunt colectate exclusiv în baza memoriei elevilor ce au susținut BAC-ul. Dacă doriți să ne ajutați cu completarea subiectelor, vă rugăm să o faceți în comentarii sau mesaje.