Basarabeanca Olga Verbițchi este câștigătoarea celei de-a șase ediții X Factor România. Pe lângă asta, mai este și cea mai tânără câştigătoare a concursului. După o seară în care emoțiile s-au ținut lanț, finaliștii au scos la iveală cele mai bune interpretări ale lor și s-au întrecut pe ei înșiși, publicul a considerat că Olga Verbițchi este cea care deține Factorul X și merită să câștige competiția.

Puștoaica de 15 ani din Chișinău este prima câștigătoare care vine din Republica Moldova în istoria X Factor România. Pe lângă marele trofeul X Factor, adolescenta a plecat acasă și cu un premiu în valoare de 100.000 de euro.

Adolescenta a reușit să topească inimile a milioane de oameni care au votat-o şi au transformat-o în câştigătoare. „Nu m-am gândit vreodată că am să ajung tocmai în finală. Pentru mine X Factor este prima experiență de acest gen și nu am trăit ceva similar. Cred că foarte mulți și-ar dori să fie în locul meu acum. Am încercat să mă descopăr ca să înțeleg ce să fac mai departe cu viața mea. M-am descoperit pe mine însumi la X Factor. Acest concurs mi-a dăruit ceva mai mult și deja sunt câștigătoare. Am câștigat cei mai tari prieteni, cea mai tare experiență, să cânt pe o scenă mare, să cânt cu o trupă adevărată, să-l cunosc pe Carla’s Dreams și să-mi fie mentor”, a spus Olga.

Vezi și „Un bulgăre de energie! Olga Verbițchi și Roman Iagupov au deschis FINALA de la X Factor”

Eleva lui Sergiu a fost de nerecunoscut în Finala Finalei, iar piesa a fost aleasă cum nu se putea mai bine – ‘Feeling good”. Transformarea sa i-a impresionat pe cei din juriu.

Ștefan: Eu sunt fascinat de această fătucă pe care o întâlnesc în culise și unde este copilăria în persoană, iar pe scenă aceasta devine femeie și artistă! Este mai puternică transformare pe care am văzut-o de când sunt la X Factor. Acest copil, când urcă pe scenă devine altcineva, iar aceasta este doar atunci când vrei să fii artist. Acest copil este cel mai mare „artist” din această ediție de X Factor!

Vezi și „Olga Verbiţchi și Carla’s Dreams într-un duet exploziv în marea FINALĂ X Factor”

Horia: Mi-ar plăcea ca în acest an trofeul să se ducă în Republica Moldova și asta deoarece de acolo au venit foarte multe talente. Această fată a avut cea mai mare transformare.

Delia: Bravo! Ești o câștigătoare!

Carla’s Dreams: Ochii tăi au spus foarte multe, iar vocea ta a spus totul în astă seară.

Citește și „Cine este Olga Verbițchi, câștigătoarea X Factor 2016. Toate evoluțiile din concurs”