„Nu avem destulă finanțare”, „Nimeni nu ne susține”, „Primăria nu ne aude” – de câte ori ai auzit de la prietenii tăi aceste motive pe care le invocau pentru faptul că nu-și duceau la bun sfâșit ideile de afaceri sau proiecte? Da, este adevărat, susținerea de orice fel este prioritară atunci când îți dorești să implementezi ceva, însă cea mai bună susținere este aceea pe care ți-o creezi singur. Echipa #diez este în căutare permanentă de oportunități, iar de data aceasta vă sugerăm o serie de șapte cursuri online gratuite pentru toți cei interesați de domeniul cultural și de inițierea unui proiect în domeniul industriei creative.

Cursurile pe care ți le recomandăm îți vor permite să te familiarizezi cu definiția culturii și rolul acesteia, echilibrul dintre creație și afaceri, modul în care poți beneficia de suportul financiar al programelor europene pentru dezvoltarea ideilor de proiecte culturale. Cursurile cuprind mai multe module și sunt oferite gratuit în cadrul Programului de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic. Lecțiile pot fi accesate pe pagina oficială a proiectului la secțiunea „Învățarea Online”. După trecerea tuturor modulelor, cursanții trec un test, iar ulterior primesc un certificat de însușire a cursului.

Curs de scriere a propunerilor (3 lecții)

 

curs1

Cursul este destinat managerilor din domeniul cultural. Aceștia vor învăța cum să elaboreze propuneri de proiect de succes și cum ulterior să obțină finanțare pentru implementarea proiectelor lor. Instruirea va fi condusă de Magda Krasowska-Igras, formator cu peste 12 ani de experiență în scrierea propunerilor de proiecte și întocmirea bugetelor.

Lecții:

#1. Ce trebuie să luați în calcul atunci când decideți să scrieți o propunere de proiect?

#2. Cum ați putea identifica problemele, scopul, obiectivele generale și rezultatele proiectului?

#3. „Instrucțiuni” privind scrierea propunerilor de proiect.

Cursul de cultură și creativitate (7 lecții)

 

curs2

În cadrul acestui curs veți afla ce reprezintă sectoarele culturale și creative, ce face ca orașele să fie creative, ce diferențe există între cultura de masă și cultura înaltă, care este rolul culturii în diferitele domenii ale vieții și în ce mod cultura poate contribui la soluționarea conflictelor.

Lecții:

#1. Definiția culturii

#2. Rolul culturii

#3. Cultură, conflicte și dialog

#4. Economia creativă

#5. Sectoarele culturale și creative

#6. Creativitatea urbană

#7. Arta de masă și cea înaltă

Curs de pledoarie (Advocacy) (5 lecții)

 

curs3

Veți învăța cum să creaţi o campanie de advocacy: de la identificarea problemei până la evaluarea rezultatelor. Expertul în comunicare și advocacy, Anush Begloyan, analizează cazuri reale al campaniilor de succes și explică cum.

Lecții:

#1. Ce este advocacy și la ce ajută?

#2. Analiza și identificarea problemei

#3. Cartografierea mediului extern

#4. Lobbying, influențarea și acțiuni pentru a vă face vocea auzită

#5. Evaluarea campaniei de advocacy

Curs de planificare strategică (5 lecții)

 

STRATEGIC_MARKETING

David Parrish, specialist în industrii culturale și creative, vă va spune cum să mențineți un echilibru între creație și afaceri. Examinând cazuri și exemple reale, veți învăța cum să analizați piața, avantajele și punctele vulnerabile ale organizației dvs. De asemenea, veți afla cum să descoperiți propria nișă.

Lecții:

#1. Curs de planificare strategică

#2. Analiza internă

#3. Analiza externă

#4. Avantajul competitiv

#5. Marketing strategic

Curs online despre Europa creativă (3 lecții)

 

curs5

Europa Creativă, având un buget de 1,46 mlrd de euro, este programul-cadru al Comisiei Europene pentru sprijinirea culturii și audiovizualului. Cursul online include subiecte precum criteriile de eligibilitate, procesul de înregistrare și depunere a cererii, parteneriate și factori de succes.

Lecții:

#1. Criterii de eligibilitate

#2. Parteneriate

#3. Factori de succes

Curs de finanțe pentru organizațiile creative (6 lecții)

587e026b607f8

Acest curs intensiv va ajuta managerii din domeniul culturii să elaboreze un buget structurat și realist pentru proiectele naționale și internaționale. Sarah Telvell este specializată în strategiile pentru industriile culturale și creative și oferă consultanţă organizaţiilor din Marea Britanie. În acest curs, ea își va împărtăși experiența, vă va spune despre toate etapele bugetării, prezentând, de asemenea, propriile progrese și modele de finanțare. Durata cursului este de 30 de minute, iar după un scurt test, veți primi un certificat al Programului de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic.

Lecții:

#1. Ce trebuie să știți înainte de a începe

#2. Pregătirea unui buget

#3.  Perfecționarea unui buget

#4. Transformarea unui buget într-un flux de numerar

#5. Gestionarea finanțelor unui proiect în derulare

#6. Raportarea finanțelor unui proiect

Curs online de marketing (5 lecții)

58794c61a1e06

Participarea la cursul intensiv al lui David Parrish vă va oferi posibilitatea să învățați cum să cercetaţi piața, să lucraţi cu clienţii și să elaboraţi o strategie de marketing. Lectorul, care este specialist în industriile culturale și creative, a elaborat propriile metode inovatoare de integrare a practicilor culturale și comerciale. Veți putea asculta 5 prelegeri în 20 de minute. După un scurt test, veți primi un certificat al Programului de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic.

Lecții:

#1. Ce este „marketingul”

#2. Strategia de marketing

#3. Ascultarea clienților

#4. Beneficii pentru clientelă

#5. Cei trei „M” ai marketingului

***

„Articolul a fost produs în cooperare cu  Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic 2015 – 2018 – culturepartnership.eu”.