Abandonarea nou-născuților: Avocata copilului este rezervată faţă de ideea instituirii sistemului babybox

img_3842
Foto: ngnaomi.files.wordpress.com

Avocata poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, este rezervată faţă de ideea instituirii sistemului babybox în Republica Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul Clubului de presă organizat la Oficiul avocatului poporului cu tema: „Respectarea dreptului la viaţă a copilului”, transmite IPN.

Maia Bănărescu a afirmat că, urmare a implementării sistemului babybox, copilul nu-şi poate realiza dreptul la identitate şi că instituirea acestui mecanism, de fapt, ar încuraja abandonul pruncilor. Sistemul în cauză contravine standardelor internaţionale în sfera protecţiei drepturilor copilului şi nu este susţinut de UNICEF.

Avocata copilului pledează pentru crearea unor servicii de ajutorare a femeilor cu o sarcină nedorită, precum şi intensificarea activităţilor educative, de informare a tinerilor despre viaţa intimă şi măsurile de protejare de o sarcină nedorită, cât şi despre sistemul de protecţie/asistenţă de care poate beneficia o tânără care se află în asemenea situaţie critică.

Iniţiativa instituirii Baby Box în Moldova urmează a fi discutată de către avocata copilului cu grupul de mămici, iniţiatoare a petiţiei online în susţinerea implementării acestui sistem în ţară. Până la întâlnirea planificată la această temă, în luna octombrie, avocata va examina experienţa statelor care aplică babybox.

Acum trei ani, în cadrul Institutului Mamei şi Copilului a fost amenajat un babybox pentru abandonarea copiilor nedoriți. Însă din cauza că nu a fost aprobat cadrul legislativ necesar în acest sens, serviciul nu poate fi implementat.

Instituirea sistemului babybox a revenit în atenția publicului după în această vară două mame și-au aruncat copiii nou-născuți în tomberoane. Primul caz s-a întâmplat la începutul lunii iulie, în sectorul Buiucani, când o tânără de 18 ani și-a aruncat nou născutul într-un tomberon după ce a născut acasă. Fetiţa a suferit hipotermie, fiindu-i afectat sistemul cardio-respirator. Aceasta a fost internată în Spitalul Clinic Municipal Nr. 1. Ulterior, tânăra mamă, sarcina căreia nu a fost planificată şi nici dorită, a anunțat că a decis să ia fetița acasă. Detalii despre acest caz puteți citi aici.

Cel de-al doilea caz s-a întâmplat pe 24 iulie. Un copil nou-născut a fost găsit mort într-un tomberon la Gara de Nord din capitală. Bebeluşul a fost descoperit în jurul orei 14:00 de un lucrător care făcea curăţenie prin zonă. Detalii despre caz puteți citi aici.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente