Cetăţenii Republicii Moldova sunt invitați să participe la concursul de admitere la studii la Academia Forţelor Aeriene a SUA. Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării până la data de 15 noiembrie 2015.
Potrivit locotenent-colonelului Andrei Pascal din cadrul DMRU, criteriile de selectare a candidaților sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2016, absolvenți de liceu, colegiu sau universitate.
Sursa citată a adăugat că o condiție obligatorie o constituie cunoaşterea limbii engleze. Astfel, candidații vor susţine Testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).
Condiţiile generale de admitere, pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru admiterea la Academiile Militare din SUA, sunt următoarele:
1) să fie cetăţean al Republicii Moldova şi să nu deţină cetăţenia altui stat;
2) să aibă vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2016;
3) să fie apt, din punct de vedere medical, pentru înmatricularea în instituţiile de învăţământ militar (aptitudinea candidatului este determinată de comisiile medico-militare abilitate, în corespundere cu cerinţele în vigoare);
4) să nu aibă antecedente penale sau nu se afle în urmărire penală;
5) să aibă calităţi de lider cu o conduită morală şi civică corectă în societate;
6) să nu facă parte din partide, organizaţii şi formaţiuni politice (va declara pe propria răspundere în cererea de înscriere);
7) să nu facă parte din organizaţii non-politice interzise prin lege (va declara pe propria răspundere în cererea de înscriere);
8) să nu aparţină unor culte sau secte religioase ale căror credinţe sunt în contradicţie cu reglementările specifice îndeplinirii serviciului militar (va declara pe propria răspundere în cererea de înscriere);
9) să fie bine pregătit fizic şi în domeniul academic, cu recomandarea pozitivă de la conducătorul ultimei instituţii în care şi-a desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea;
10) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori asociaţii comerciale, iar dacă este într-una din aceste situaţii, să se angajeze că după admiterea în instituţia de învăţământ militar va renunţa la această calitate (va declara pe propria răspundere în cererea de înscriere);
11) să nu fie căsătorit sau să aibă vreo obligaţie faţă de întreţinerea unuia sau mai multor copii;
12) să fie un bun cunoscător al limbii engleze contemporane (scriere, citire, vorbire).
Totodată, candidații care vor depune dosarele la Academia Forţelor Aeriene vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde:
1. Aruncarea mingii de Baschet din poziţia în genunchi;
2. Tracţiuni la bară fixă (bărbaţi si femei) sau atârnarea flexat în braţe la bară fixă (femei);
3. Alergarea tip suveică;
4. Ridicarea trunchiului;
5. Flotări;
6. Alergarea 1 milă (1,60 km).
Durata studiilor la instituțiile militare de învățământ superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de școlarizare sunt acoperite integral de guvernul american.
Informaţii suplimentare cu privire la admiterea la Academia Forţelor Aeriene din SUA pot fi obţinute contactând reprezentantul Direcţiei management resurse umane a Ministerului Apărării, maior Roman Natraşevschi, la numerele de telefon: +373-0-22-252210; +373-79703656 sau e-mail: [email protected], [email protected].
Informaţie utilă: