ProTV Chișinău a realizat un reportaj video emoționant despre absolvenții gimnaziului-internat din Strășeni, care au avut parte, zilele trecute, de o petrecere care cu greu poate fi numită bal de absolvire.
Elevii s-au adunat în cantina școlii ca să-și ia rămas bun de la internatul ce le-a fost casă și de la profesorii care le-au fost ca părinți. În loc de rochii de prințese, pantofi cu toc și chiote de veselie, așa cum suntem obișnuiți să vedem la balurile de absolvire, la petrecere au persistat lacrimile și îngrijorarea pentru ziua de maine.
La internat balul a început cu o pană de curent din cauza căreia elevii nu au putut intra în cantină așa cum era prevăzut, așa că s-au înghesuit într-un mic foișor ca să nu-i ude ploaia și acolo și-au prezentat programul pregătit cu atâta migală. Dintre toate rudele sau părinții, la bal a venit o singură bunică.
Emoțiile sunt și mai mari pentru că ei nu pleacă pur și simplu din școală, ei pleacă din locul în care și-au trăit copilăria, iar asta e ca și cum ar pleca de-acasă. Mica lor petrecere a continuat la masă, poate cea mai copioasă din viața lor. Bucătăresele s-au străduit să le facă bucate ca acasă.
Din toamnă, aceștia vor învață în școli profesionale sau, în cel mai bun caz, la colegii. Un curs obișnuit – liceu-facultate e practic imposibil pentru ei.
Urmăriți întreaga poveste în materialul video de mai jos: