(foto) Alina Bargan: „Sunt foarte mândră că sunt Miss USM 2015”

IMG_9503
Foto: Alina Bargan, câștigătoarea MIss USM 2015

După ce inițial au fost selectate 12 studente care vor participa la concursul Miss USM, la final au ajuns doar 9, iar cea mai frumoasă a fost desemnată Alina Bargan, studentă la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

Concursul Miss USM din acest an a fost compus din cinci probe:
# Prezentarea;
# Proba secretă;
# Dansul;
# Tema pentru acasă;
# Defilarea în rochii de seară.

Pentru că e un concurs de frumusețe, mai ales unul feminin, acesta presupune o concurență aprigă între participante. De această dată însă totul a fost chiar invers. Intrând în culise, am putut vedea cum fetele se susțineau reciproc, ba chiar se ajutau la repetarea „temei pentru acasă” sau la aranjarea coafurii sau a machiajului.

Prima probă a fost una în care pretendentele trebuiau să defileze, iar ulterior să rostească un discurs prin care se vor autodescrie, iar la final, fiecare a formulat câte un moto după care se conduce în viață, iar aici fetele cu adevărat au dat dovadă de multă ingeniozitate și inteligență. Unele au afirmat că greutățile nu le doboară, ci le fac mai puternice, dar și că dragostea și frumosul vor salva lumea.

 

Miss USM 2014
Miss USM 2014

La eveniment a fost prezentă și Miss USM 2014, care ne-a declarat că este bucuroasă să fie în juriu și să vadă, de data aceasta, concursul din altă perspectivă. „Mă bucur că în acest an participă domnișoare atât de frumoase.” Totuși, de data aceasta, unele probe au fost eliminate, precum cea de defilare în costumul de baie, care în viziunea Miss USM 2014 a fost cea mai jenantă.

 

Participantele la Miss USM 2015
Participantele la Miss USM 2015

Fetele au avut ocazia să-și manifeste abilitățile, astfel, majoritatea dintre acestea au ales să incite publicul cu dansuri senzuale sau foarte energice. „Îmi place acest concurs, iar în procesul de pregătire noi am reușit să ne împrietenim. Chiar m-a mirat faptul că noi nu încercăm să fim concurente, ci prietene. Totuși, cea mai dificilă probă pentru mine a fost dansul, pentru că am avut la dispoziție doar o săptămână pentru a-l învăța”, a afirmat Victoria Pricinoc.

Pentru a energiza seara, la eveniment au fost prezenți mai mulți artiști autohtoni, printre care și renumita tanti Ludmila, care, prin ritmuri dinamice, a motivat invitații serii, dar și participantele să danseze o horă moldovenească pe ringul de dans al unui club de noapte din capitală.

Într-un final, fetele au defilat în rochii de seară, după care a avut loc și decernarea propriu-zisă, în cadrul căreia fiecare participantă a primit premii din partea organizatorilor, dar și câte un titlu:

#1. Miss Zâmbet;
#2. Miss Creativitate;
#3. Miss Originalitate;
#4. Miss Gingășie;

 

Participantele Miss USM 2015
Participantele Miss USM 2015

Câștigătoarea acestui an, Alina Bargan, a obținut nu doar titlul de Miss USM, dar și titlul Miss Simpatia publicului. „Mă bucur enorm de mult că am câștigat acest titlu. Cred că merit, deoarece am muncit foarte mult și sunt extrem de bucuroasă. Sunt foarte mândră că sunt Miss USM 2015. Chiar atunci când mi se înmâna diploma, încă nu-mi venea a crede. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost colectivul, fiindcă am fost toate unite, iar din acest concurs plec nu doar cu titlul Miss USM 2015, dar și cu câteva noi prietene”, a declarat Alina Bargan.

 

5
Alina Bargan – Miss USM 2015
Participnată Miss USM 2015, Laura Muruzuc
Participantă Miss USM 2015, Laura Muruzuc
Participnată Miss USM 2015
Participantă Miss USM 2015
Participnată Miss USM 2015, Slobodaniuc Marcela
Participantă Miss USM 2015, Slobodaniuc Marcela
Participnată Miss USM 2015, Belcincova Antonina
Participantă Miss USM 2015, Belcincova Antonina
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente