Se caută cel mai bun student de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP)

COLLAGE-AMTAP
Foto: PC: Nataalbot.md/Denis Jardan

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice lansează concursul „Cel mai bun student al anului 2013-2014”. La concurs pot participa toți studenții AMTAP (inclusiv masteranzii), cu excepția studenților din anul întâi de studii.

Concursul este inițiat pentru a-i încuraja pe studenții care au depus eforturi considerabile pentru a obține performanțe în procesul de studii, în activitățile artistică, științifică şi de creație. „Dorim ca acest concurs să devină unul de prestigiu pentru a stimula studenții să fie activi, să se manifeste cu brio în procesul educațional, să investească în creație”, scrie Consiliul de Administraţie al AMTAP.

La concurs sunt invitați să participe studenții și masteranzii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cu excepția celor care îşi fac studiile la anul I (Licență). Participanții vor concura indiferent de specialitate, vârsta, naționalitate, sex, etc.

Se vor acorda:

4 Premii în suma de 1.000 lei, Diplome şi titlul de Cel mai bun student al AMTAP (câte unul de la fiecare facultate).

Doritorii de a participa la concurs pot obţine formularul de înscriere de la Cancelarie (bl.I) sau de pe www.amtap.md.

Dosarul participantului va cuprinde:

# Cererea de participare;
# Curriculum Vitae (se vor indica în mod obligatoriu cele mai relevante activităţi extracurriculare, aria de interese, abilităţi);
# Copia de pe carnetul de note sau certificatul academic (vizat(ă) la facultatea respectiva cu indicarea notei medii pentru anul de studii 2013-2014);
# Scrisoarea de recomandare din partea unui profesor saua altei persoane abilitate din cadrul AMTAP care cunoaşte activitatea academica, ştiinţifica, de creaţie, organizatorică a studentului, participarea lui la diferite programe educaţionale, culturale, sportive, organizate/coordonate de AMTAP, sau la activităţi pentru promovarea imaginii AMTAP în exterior. Scrisoarea trebuie autentificată de serviciul personal al AMTAP;
# Copiile materialelor ce atestă participarea la conferinţe, seminare științifice, concursuri, festivaluri, expoziţii, întreceri sportive sau olimpiade studenţeşti (desfăşurate în anul universitar 2013 – 2014);
# Copia publicaţiilor apărute în anul universitar 2013-2014 (dacă există) autentificate de Secretarul decanatului;
# Alte materiale reprezentative și relevante asupra activității studentului.

Dosarele pentru a participa la concurs se vor depune în perioada: 25 octombrie – 11 noiembrie 2014.

Consiliul de Experţi în componența a 5 persoane desemnate de fiecare facultate și de rectorat va examina şi va evalua dosarele depuse în cadrul concursului în baza următoarelor criterii:

# Activitățile educaționale, culturale, sportive realizate de studenții AMTAP;
# Activitățile pentru promovarea imaginii AMTAP în exterior;
# Nota medie generală din carnetul de note;
# Curriculum Vitae;
# Activitatea științifică şi de creație (participări la evenimente științifice şi artistice);
# Publicații, premii, recitaluri, concerte, spectacole, roluri, expoziții etc.;
# Activitatea extracurriculară;
# Scrisoarea de recomandare.

Dosarele incomplete nu vor fi examinate. Dosarele completate incorect vor fi respinse la etapa de preselecție. Dosarele complete vor fi depuse la adresa indicată mai jos: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, blocul I, Cancelaria.

Premiile vor fi înmânate la 17 noiembrie 2014 – Ziua Internaţională a Studentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente