(video) O tânără și-a deschis un magazin improvizat de haine

foto10-700×352
Foto: Haine şi încălţăminte în valoare de 300 000 lei, depistate de poliţie într-un magazin improvizat din capitală PC: captură video

Un magazin improvizat unde se comercializau ilegal încălţăminte, haine şi diverse accesorii în asortiment a fost deconspirat de către forțele de ordine din municipiul Chişinău.

Proprietara în vârstă de 28 ani, n-a putut prezenta polițiștilor actele de proveniență sau licență ce i-ar permite desfășurarea genului dat de activitate. În cadrul procesului de documentare s-a constatat că mărfurile erau vândute clienților fideli în lipsa aparatului de casă şi control, astfel prejudiciind bugetul statului.

Mărfurile erau depozitate într-un bloc locativ din strada Cuza-Vodă unde au fost autorizate percheziții pentru documentarea activității ilicite a femeii. Potrivit declarațiilor obținute, mărfurile erau aduse fraudulos de peste hotarele țării, în lipsa actelor necesare prevăzute de legislația națională în vigoare. Conform estimărilor preliminare, marfa ar valora aproximativ 300.000 MDL (preț de achiziție), carea avea mărci comerciale renumite a designerilor vestimentari internaționali.

Deocamdată tânăra riscă amendă 3.000 lei, iar marfa a fost ridicată şi sigilată până la decizia instanței de judecată. Totodată ea riscă să fie cercetată penal de violarea drepturilor de autori și conexe în proporții, care prevede amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente