Ce, de fapt, a decis Curtea Constituțională pe 5 decembrie 2013?

Curtea-Constitutionala-R-Moldova-Vlad-Filat-decret
Foto: Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în frunte cu Alexandru Tănase PC: ziuaveche.ro

Azi, după publicarea deciziei Curții Constituționale după o sesizare a lui Valeriu Munteanu din Partidul Liberal, majoritatea oamenilor s-au bucurat precum limba română este limbă de stat.

Mai multe surse media, inclusiv #diez, a publicat azi știrea precum limba română e limbă de stat, astfel înlocuind limba moldovenească în Constituție.

Citind hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013:

”Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Rezultă precum textul Declarației de Independență prevalează.

Apoi am citit Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991. Aici sintagma de limbă română se găsește doar o singură dată, în preambul, iar preambulul nu obligă la nimic:

”REAMINTIND ca în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunari Naționale de la Chișinau din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;”

Apoi am căutat legea din 31 august 1989, privind revenirea limbii moldovenești la grafia latină și punerea acesteia în aplicare. Sau legea de aici.

Și citind această lege nu găsesc limbă română, ci găsesc ”Trecerea limbii moldovenești, idiom de structură și origine română, la grafia latină.” și ”A abroga Legea RSS Moldovenești din 10 februarie 1941, cu privirea la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus”

Legea despre trecerea la alfabetul latin din 31 august 1989 PC: istoria.md
Legea despre trecerea la alfabetul latin din 31 august 1989 PC: istoria.md

Și atunci, ce, de fapt, a decis Curtea Constituțională azi?

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente