Elevii din Glodeni protestează împotriva noilor reguli la BAC

bac_20523700
Foto: Elevii de la BAC vor un program concret al temelor de BAC, fotografie din timpul protestelor din noiembrie 2013 PC: Publika

Peste 100 de elevi din raionul Glodeni au protestat faţă de noile reguli pentru examenele de Bacalaureat, anunţate de Ministerul Educaţiei.

Conform Publika, absolvenţii au cerut elaborarea unor programe mai clare, pentru a cunoaşte subiectele care vor figura în teste. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că le-a fost scurtată vacanţa de toamnă.

Tinerii îşi doresc să se facă auziţi şi să poată discuta direct cu ministrul Educaţiei, Maia Sandu. Iată ce au spus ei:

„Nu suntem contra camerelor de luat vederi, noi suntem pentru simplificarea programului de Bacalaureat. Programa este prea încărcată şi noi mergem la examene ca la un necunoscut.”

„Noi nu suntem prizonieri să dăm BAC-ul sub camere sau aparate de bruiaj.”

„Suntem puţini, dar cred că ne vom face auziţi şi alţi elevi din alte raioane vor face la fel ca noi.”

Responsabilii de la Direcţia Învăţământ a raionului Glodeni spun că este dreptul tinerilor de a-şi expune public nemulţumirile.

„E normal ca elevii să-şi expună punctul lor de vedere. Noi, cei maturi, trebuie să facem concluzii şi să luăm o atitudine cu referire la discongestionarea programelor şi la modalitatea desfăşurării examenelor de BAC”, a menţionat Tudor Căsăuţat, şef Direcţia învăţământ, raionul Glodeni.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au comentat, deocamdată, acţiunea elevilor.

În anul de studii 2013-2014, în raionul Glodeni, peste 550 de elevi din 15 licee urmează să susţină examenele de Bacalaureat. Potrivit noilor reguli, în sesiunea de Bacalaureat 2014, absolvenţii vor putea fi verificaţi cu detectorul de metale, iar pragul de trecere a examenelor va fi majorat de la 25 la 30 de puncte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente