Rogozin a ajuns la Moscova la bordul unui curse regulate

BnRqb2QIEAABlZS
Foto:Dimitrii Rogozin/ Twitter

Vice-premierul rus, Dmitri Rogozin, a ajuns în această după amiază la Moscova, în pofida faptului că statele vecine ale Republicii Moldova, România și Ucraina, au refuzat accesul aeronavei pe spațiul lor aerian.

La câteva ore după ce scria că pleacă din Moldova în pofida oricărei interdicții, Rogozin s-a fotografiat și a postat pe Twitter o fotografie din fața aeroportului moscovit Domodedovo. „Comisia militar-industriala are alte cărări. Eu sunt deja la Moscova. „Hunta” s-a ales cu nimic”, a scris acesta pe contul său de Twitter.

 

Rogozin se pare că a tras pe sfoară autoritățile din Ucraina, deoarece a ajuns la Moscova la bordul navei S7 care efectuează curse regulate între Chișinău și Moscova, pe când toată lumea credea că aceasta se află la bordul aeronavei Federației Ruse care a încercat astăzi ziua să ajungă în Rusia survolând teritoriul Ucrainei. Cursa comercială, cu vicepremierului rus la bord, a decolat din Chișinău la ora 13:47.

Potrivit ministrului culturii Federației Ruse, Vladimir Medinschii, care de asemenea l-a însoțit pe vicepremierul rus la Tiraspol, Rogozin nici nu se afla la bordul navei autorităților rusești care a încercat să ajungă în Rusia prin spațiul aerian din Ucraina. Potrivit RIA Novosti la bordul navei se aflau un grup de deputați ai Dumei rusești, ministrul Culturii Federației Ruse Vladimir Medinschii, dar și Leonid Slutski – președintele al Comisiei pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI) și integrare eurasiatică din Duma de Stat, care se află pe lista persoanelor sancționate de UE în legătură cu evenimentele petrecute în ultima perioadă în Ucraina.

„Avionul guvernului rus este în aeroportul din Chișinău, am luat-o în direcția Moscovei, dar la granița cu Ucraina ne-au întors. Spațiul aerian românesc de asemenea este închis pentru noi”, a spus deputatul dumei rusești Zhigarev. El a menționat că în prezent aeronava nu poate părăsi spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit lui Zhigarev, ministrul Culturii și grupul de deputați ruși nu părăsesc bordul aeronavei.

Reamintim că, Ucraina nu i-a permis, pe 8 mai, tranzitul avionului vicepremierului rus Dmitri Rogozin prin spaţiul său aerian pentru a veni la Tiraspol, iar ieri seara, și România a închis spațiul aerian aeronavei rusești care are la bordul său mai mulți oficiali ruși, printre care și cei care au interdicția de a intra pe teritoriul UE.

Update: Oficialii ruși urmau să transporte la Moscova “liste cu semnături pentru recunoașterea Transnistriei”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente