Academia de Studii Economice din Republica Moldova anunță deschisă sesiunea aplicărilor pentru ediţia proiectului “Fii student pentru o zi!”, organizat de către Senatul Studenţesc al ASEM şi destinat liceenilor din anii terminali (clasa XII).
Timp de o zi, liceenii selectați se vor afla la ASEM şi vor “proba” statutul de student al acestei instituții în cadrul mai multor activități. După o sesiune de team-building (în cadrul căreia tinerii selectați vor face cunoștință), liceenii vor face o excursie prin ASEM (vizitând blocurile de studii, biblioteca, mediateca, muzeul, Incubatorul de afaceri), va avea loc prezentarea unor istorii de succes ale studenților activi. Astfel elevii vor avea oportunitatea să afle din prima sursă „Cum e să fii student la ASEM?”. La amiază vor lua prânzul la cantina instituției. Vor urma alte întâlniri şi discuţii motivaţionale, iar într-un final, elevilor li se vor acorda premii pentru cele mai interesante aplicări, dar şi diplome de participare.
Calendarul de desfăşurare a proiectului:
Termenul de aplicare 24 martie – 10 aprilie;
Anunțarea rezultatelor – 11 aprilie;
Desfăşurarea proiectului – 14 aprilie.
Formularul de aplicare poate fi accesat AICI.