Începând cu anul universitar 2025/2026, fondul pentru burse pentru studenții din România a fost redus cu 40 %, astfel universitățile au fost obligate să reducă numărul de burse de performanță, iar tinerii originari din Republica Moldova au fost lipsiți de dreptul de a cumula bursa de etnic cu cea de merit/performanță. Recent însă, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) din România a anunțat că a primit aprobarea Comisiei Europene pentru completarea fondului de burse al studenților, care a fost redus în urma măsurilor de austeritate impuse de guvernul Bolojan, iar primele plăți urmau să fie efectuate în 2026.
În noul an, fondul pentru bursele studenților din România nu va mai fi majorat. Anunțul a fost făcut de MEC.
Din păcate, măsurile fiscal-bugetare prin care trece țara, neanticipate la această magnitudine, au afectat în acest an, inevitabil, și studenții. Este vorba mai ales despre fondul de burse. Faptul că în 2026 acest fond va fi mai mare decât în anul 2023 (nu față de 2024-2025) și libertatea de a fi completat din fondurile extrabugetare ale universităților, fără constrângeri privind tipul de bursă sau de formă de studiu, sunt lucruri importante, obținute greu în situația de criză fiscal-bugetară, dar, direct spus, insuficiente.
Însă, așa cum am mai spus, metaforic, corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetară, iar acum trebuie stabilizată și dezvoltată. Preocuparea mea principală este acum să reconstruim, începând de anul viitor, fondul de burse și mecanisme eficiente ale acestuia, inițial pe baza fondurilor europene, și să folosim situația de criză fiscal-bugetară pentru a introduce (sau reintroduce) și alte mecanisme moderne care pot ajuta studenții, dar care au fost amânate, modificate sau negândite încă.
Daniel David, ministrul educației și cercetării din România
Așadar, deși Comisia a permis autorităților din România să completeze bursele studenților din bani europeni, acestea au decis să nu facă primele plăți în anul 2026.
În acest articol am explicat de ce a fost redus fondul de burse și care sunt consecințele pentru tinerii originari din Republica Moldova.












