Astăzi, 3 noiembrie, în Republica Moldova s-a desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale. Cetățenii Republicii Moldova s-au prezentat la urnele de vot pentru a alege viitorul președinte al țării. Până la ora 21.00, 56,35 % dintre locuitorii municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot. În total, la nivel municipal au participat peste 379 553 de persoane.
Cei mai activi alegători au fost cei din sectorul Centru, iar cei mai pasivi – cei din Ciocana.
# Sectorul Centru – 59,40 %
# Sectorul Râșcani – 57,66 %
# Sectorul Buiucani – 56,94 %
# Sectorul Botanica – 55,85%
# Sectorul Ciocana – 55,04%
Prezența la vot în suburbiile municipiului Chișinău a fost de 54,30%. În total, peste 71 865 de locuitori ai suburbiilor din municipiul Chișinău au venit la urnele de vot pentru a alege viitorul președinte al Republicii Moldova.
În acest material puteți vedea topul celor mai active și al celor mai pasive raioane din Republica Moldova la turul II al alegerilor prezidențiale
Pentru a vedea participarea la vot în toate localitățile din țară, puteți accesa pv.cec.md.
Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost organizat din motiv că niciunul dintre candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova nu a adunat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor în primul tur. Potrivit rezultatelor publicate de către Comisia Electorală Centrală, în primul tur al scrutinului, Maia Sandu a acumulat 42,49 % din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95 %.
După procesarea tuturor proceselor-verbale, candidatul care va obține cel mai mare număr de voturi va fi declarat câștigător. În cazul în care ambii candidați obțin același număr de voturi, se consideră ales candidatul care a întrunit mai multe voturi în primul tur de scrutin.
Vezi aici tot ce trebuie să știi despre turul II al alegerilor prezidențiale din Moldova.
Astăzi, echipa #diez vă oferă informații la minut despre prezența la vot, cele mai importante incidente de la secțiile de votare, dar și alte lucruri curioase despre desfășurarea turului II al alegerilor prezidențiale 2024.