De câte ori te-ai întrebat câți prieteni adevărați ai în jurul tău? Încă din copilărie creăm legături, iar relațiile de prietenie sunt și cele care pot fi păstrate până la maturitate sau, dimpotrivă, se pot destrăma odată ce devenim adulți. În cel de-al treilea episod al podcastului „Urmează stația” am discutat cu Lia Calancea, o tânără din Republica Moldova care ne-a povestit despre relațiile sale de prietenie pe care le-a format din copilărie până în prezent.
Printre subiectele despre care am discutat cu Lia se numără:
# relațiile de prietenie stabilite în copilărie;
# evoluția relațiilor de prietenie din copilărie până la maturitate;
# prieteniile la maturitate;
# factorii care contribuie la menținerea unei relații de prietenie durabilă.
Cel de-al treilea episod din cadrul podcastului „Urmează stația” poate fi audiat mai jos.
Acest episod poate fi ascultat și pe canalul nostru de YouTube.
În cazul în care preconizezi să te muți pentru prima dată de acasă în viitorul apropiat, în primul episod al podcastului am discutat cu Valeria Batereanu despre această decizie. Accesează acest material pentru a asculta episodul.
Dacă preconizezi să renunți la primul job, în cel de-al doilea episod al podcastului am vorbit cu Ilinca Gherța despre această decizie și cum ar trebui să procedezi în acest caz.