Îți faci studiile la Brașov? Participă la un eveniment de business, unde vei cunoaște antreprenori din diverse domenii

tineri ATB Brașov
Foto:ATB Brașov

Asociația Tinerilor Basarabeni din Brașov organizează manifestarea „Basarabeni de Succes”, un eveniment de business dedicat studenților. Aceștia vor avea șansa să cunoască antreprenori din domenii precum medicină, muzică, beauty din Brașov și le vor cunoaște parcursul profesional.

Participând la eveniment:
# vei face networking cu antreprenorii;
# vei avea posibilitatea să găsești oferte de muncă;
# vei avea șansa să găsești potențiali sponsori pentru ideea ta de afacere;
# vei cunoaște cazuri interesante din domeniul antreprenorial, de la specialiști din Brașov.

Astfel, ATB dorește să inspire și să motiveze tinerii din Republica Moldova și România să-și urmeze pasiunile, să își dezvolte talentele și să persevereze în atingerea obiectivelor. În plus, se va crea un spațiu de dialog și de interacțiune între public și oameni din diverse domenii din Brașov, facilitând astfel schimbul de idei, experiențe și oportunități pentru dezvoltarea personală și profesională a participanților.

Evenimentul va avea loc în data de 22 martie 2024, între orele 17.00 – 20.00, în Aula Universității „Sergiu Chiriacescu” (strada Iuliu Maniu, numărul 41A, Brașov, România). Acesta se desfășoară în cadrul festivalului ,,Basarabia File din Poveste”, ediția a IV-a.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente