În premieră compania aeriană din Grecia Aegean AirLines își începe operarea curselor directe regulate Atena-Chișinău-Atena, cu o frecvență de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri. Anunțul a fost făcut de Aeroportul Internațional Chișinău.
Conform comunicatului, aeronava de pe această cursă a fost „botezată” prin faptul că a trecut spre platformă pe sub o arcadă de apă generată de două autospeciale de pompieri, iar primii pasageri și oficialii prezenți au fost întâlniți tradițional cu pâine și sare de către reprezentanții aeroportului.
Prin urmare, începând cu ziua de 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători cu acest operator aerian spre Grecia, iar moldovenii stabiliți în Republica Elenă vor putea opta și pentru această alternativă pentru călătorii.
Aegean Airlines este cea mai mare companie aeriană din Grecia care operează zboruri către 117 aeroporturi din 46 de țări, formând conexiuni comode și prin alte puncte intermediare.