La douăzeci și patru de ore după ce armata Azerbaidjanului a lansat o ofensivă în Nagorno-Karabah, forțele etnice armene au acceptat anumiți termeni înaintați de ruși pentru a înceta focul. Una dintre cererile cheie pe care forțele din Karabah au acceptat-o este o propunere de dezarmare completă, transmite BBC.
Aproximativ 120 000 de etnici armeni trăiesc în enclava din Caucazul de Sud, recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului. În urmă cu trei ani, Azerbaidjanul a recucerit zonele din Karabah și din jurul acesteia, iar marți a cerut o predare completă.
Oficialii din Karabakh spun că cel puțin 27 de persoane au fost ucise și alte 200 rănite de când armata azeră a lansat ceea ce a numit ea operațiune „antiteroristă”. Președinția Azerbaidjanului a declarat că oficialii se vor întâlni joi cu reprezentanții armeni din Karabah în orașul azer Ievlah.
Liderii din enclavă au declarat într-un comunicat că, prin medierea realizată de forțele ruse de menținere a păcii, s-a ajuns la un acord privind încetarea completă a ostilităților începând cu ora locală 13.00 (09.00 GMT).
Presa din Erevan, Armenpress.am, citându-l pe premierul Nikol Pașinian, menționează că Armenia nu a participat la elaborarea textului privind încetarea focului în Nagorno-Karabah, care a fost convenit cu misiunea rusă de menținere a păcii.
Pașinian a avertizat că textul menționează în mod eronat forțele armate armene, în timp ce „Armenia nu menține nicio prezență militară în Nagorno-Karabah”.
Oficialii din Karabah au făcut apel la locuitori să rămână în adăposturi și să nu încerce să plece.
De la prăbușirea Uniunii Sovietice, Armenia și Azerbaidjan au purtat două războaie pentru Nagorno-Karabah.
Războiul de șase săptămâni din 2020 s-a soldat cu câteva mii de morți, dar a permis Azerbaidjanului, susținut de Turcia, să recucerească teritoriul din jurul și din interiorul enclavei.
În ultimele nouă luni, Azerbaidjanul a efectuat o blocadă a singurului drum de acces în Karabah dinspre Armenia, cunoscut sub numele de Coridorul Lachin. Etnicii armeni din enclavă s-au plâns de lipsa alimentelor, a medicamentelor și a articolelor de toaletă.
Aproximativ 2 000 de reprezentanți ai forțelor rusești de menținere a păcii ar fi trebuit să monitorizeze încetarea focului din regiune, dar interesul Moscovei pentru Armenia a scăzut în timpul războiului său din Ucraina, chiar dacă Armenia face parte din alianța militară CSTO a Rusiei.
În luna mai a anului trecut, premierul armean Nikol Pashinyan a fost citat spunând că țara sa ar fi dispusă să recunoască Karabahul ca parte a Azerbaidjanului în schimbul securității populației de etnie armeană.
„Cei 86 600 de km pătrați ai teritoriului Azerbaidjanului includ Nagorno-Karabah”, a spus el, referindu-se la întregul Azerbaidjan.
Rusia a fost deranjată de aparenta orientare a lui Pashinyan către Occident. În această săptămână, zeci de soldați armeni au efectuat exerciții militare cu armata americană.
Kremlinul a negat acuzațiile armenilor potrivit cărora nu a făcut suficient pentru a-și ajuta aliatul. Deși termenii încetării focului vorbesc, de asemenea, despre retragerea forțelor armene, Erevanul a negat că ar avea forțe proprii în regiune.