Austria a respins apelul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunțe la opoziția sa față de aderarea României şi a Bulgariei la spațiul Schengen. Austria menționează că extinderea în prezent a zonei de liberă circulație nu are niciun sens și va contribui la creșterea migrației, transmite AGERPRES.
În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României și a Bulgariei în Schengen.
Viena a respins solicitarea. „În prezent, cifrele privind migrația sunt în creștere în Europa și, în multe țări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu, la frontiera dintre Germania și Polonia”, a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.
„La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a spațiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puține”, a adăugat el.
Austria blochează aderarea celor două țări la spațiul Schengen temându-se de un aflux de migranți ilegali. Potrivit guvernului austriac, România și Bulgaria nu și-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două țări la Schengen.
Ursula von der Leyen a subliniat miercuri că România şi Bulgaria au devenit deja un model „arătând cele mai bune practici atât în ceea ce privește azilul, cât și returnările” de migranți.
„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spațiul nostru Schengen. Așadar, haideți să le primim în sfârșit, fără nicio întârziere”, a adăugat șefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.
Pe 18 octombrie 2022, Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat astăzi, 18 octombrie, o rezoluție nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen.