Șeful S.A. Termoelectrica, Vasile Leu, și-a depus demisia. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ministrul energiei, Victor Parlicov.
În cadrul ședinței Guvernului, desfășurată miercuri, 26 iulie, premierul Dorin Recean a cerut să se întreprindă măsuri privind managementul „Termoelectrica”, până la sfârșitul săptămânii, după cazul cu păcura îngropată pe teritoriul companiei.
Ministerul Mediului și Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) s-au autosesizat în legătură cu informațiile privind înhumarea păcurii pe teritoriul depozitului S.A. „Termoelectrica”. Astfel, începând cu dimineața zilei de 20 iulie a fost efectuat un control inopinat ce a continuat până la 25 iulie.
Prin urmare, de la Centrala Electrică cu Termoficare 1 (CET 1) au fost prelevate probe mixte de sol contaminat cu reziduuri de păcură. Laboratorul de referință a Agenției de Mediu va analiza probele și va informa IPM despre nivelul de contaminare a solului, transmit autoritățile.
Anterior, președintele partidului politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a vorbit despre faptul că S.A. „Termoelectrica” ar fi îngropat pe teritoriul depozitului un lot de păcură neconformă, fiind pusă în pericol sănătatea cetățenilor.
Pe 24 iulie, S.A. „Termoelectrica” a venit cu o reacție în legătură cu imaginile video difuzate în spațiul public. A fost inițiată o anchetă, compania urmând să stabilească toate circumstanțele.
„Termoelectrica este deschisă și dispusă să colaboreze cu organele de drept ale statului în vederea clarificării oricăror aspecte sau fapte. Reiterăm că pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii, până astăzi, 24.07.2023, nu a avut loc deversări, îngropări sau avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii, doar în noiembrie 2022 s-a înlăturat o fisură pe conducta de condens. Reamintim că Termoelectrica a desfășurat toate procedurile de achiziții a păcurii în mod transparent, respectând legislația în vigoare. Aceste proceduri au fost publicate pe platforma MTender (www.mtender.gov.md) și pe site-urile www.achizitii.md și www.termoelectrica.md. De asemenea, informațiile cu privire la procedurile de achiziții active, precum și arhiva celor desfășurate pe parcursul anului sunt disponibile pentru vizualizare și analiză pe platforma guvernamentală – MTender și pe pagina noastră oficială – www.termoelectrica.md”, au transmis reprezentanții companiei.
„Este inacceptabilă situația de la Termoelectrica. Din considerente față de mediu, dar și ca procedură de management. Eu vă rog, până la sfârșitul săptămânii, tot managementul să fie remaniat”, a precizat Dorin Recean în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova.