Vrei să îmbini studiile cu munca?! ASEM îți oferă posibilitatea să-ți faci studiile utilizând modelul de învățământ dual.
Academia de Studii Economice din Moldova devine prima universitate cu profil economic din țară care practică modelul de învățământ dual, grație implementării proiectului „COOPERA – Integrating Dual Higher Education in Moldova and Ukraine”, finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
Ce înseamnă Învățământul Dual?
Învățământul dual reprezintă o formă alternativă de studii care, în cadrul pregătirii tinerilor specialiști, pune accent pe formarea competențelor practice în mediul real de muncă, cu un grad înalt de implicare în acest proces al reprezentanților mediului de afaceri. Responsabilitățile de instruire și formare sunt partajate între doi parteneri duali.
Programele de studii în cadrul învățământului dual oferă oportunitatea de a îmbina pregătirea teoretică, organizată în ASEM, cu pregătirea practică (40%) desfășurată în companiile din țară. Studenții vor avea posibilitatea să dezvolte abilitățile profesionale în diferite departamente ale companiilor și să decidă în ce domeniu doresc să se specializeze.
Modelul de studii duale este originar din Germania, fiind popular în rândul studenților, deoarece le oferă o diplomă universitară, precum și experiențe practice. În plus, studenții primesc o remunerare lunară pe toată durata studiilor lor duale.
Avantajele învățământului dual:
# Înveți în condiții reale de muncă;
# Acces la echipamente și utilaje, procese de lucru;
# Predarea este efectuată atât de cadrele didactice academice, cât și experți din industrie;
# Ești remunerat pentru munca prestată pe durata întregului proces educațional;
# Selectezi compania de instruire și te integrezi gradual în colectivul de angajați;
# Ai perspective excelente pe piața muncii datorită experienței acumulate;
# Fiind student, te adaptezi la cultura organizațională a companiei și la piața muncii;
# Oportunități mai mari de angajare și avansare în carieră.
Învățământul dual în ASEM este aplicat în cadrul programelor de studii „Business și Administrare” și „Informatică Aplicată”.
Mai multe despre învățământul dual: https://admitere.ase.md/invatamant-dual/
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.