Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a prezentat astăzi, 11 iulie, rezultatele primului sondaj de opinie „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova”. IPRE informează că volumului eșantionului este de 1 120 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, iar datele au fost colectate în perioada 13-28 iunie 2023.
În acest material, v-am comunicat datele referitoare la situația politică din Republica Moldova, iar în continuare vă prezentăm datele privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană (UE).
Potrivit sondajului, 59,2 % dintre respondenți au menționat că susțin aderarea Republicii Moldova la UE, 31,6 % au afirmat că nu susțin, 8,6 % au zis că încă nu știu, iar 0,5 % nu au dorit să răspundă.
Totodată, la un eventual referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE, 55,4 % ar vota pentru aderare, 30,6 % ar vota împotrivă, 4,7 % nu ar participa, 8,9 % nu au decis încă ce alegere ar face, 0,3 % nu au dorit să răspundă.
De asemenea, 33,7 % dintre cetățenii care au răspuns la sondaj consideră că țara noastră nu este deloc pregătită să adere astăzi la UE, 29,8 % cred că nu este prea pregătită, 18,3 % – nici-nici și doar 14,3 % sunt de părere că Moldova este pregătită să adere chiar acum.
Interesant este și că majoritatea respondenților (52,5 %) au afirmat că nu au participat și nici nu au urmărit la TV/online Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai 2023. Respectiv, 38,2 % din numărul total de respondenți au declarat că nu cunosc nimic despre rezoluția adoptată în cadrul adunării, 34 % au spus că o susțin, iar 24,4 % – că nu o susțin. Totuși, dacă e să facem un recalcul, 58,2 % dintre cei care cunosc despre rezoluția dată o susțin și alte 41,8 % nu o susțin.
La întrebarea: „Ce va obține Republica Moldova după ce va adera la UE?”, au fost înregistrate răspunsurile de mai jos.
Totodată, 64,1 % dintre respondenți consideră că Republica Moldova ar putea începe, mai devreme sau mai târziu, negocierile de aderare la Uniunea Europeană, deși 21,8 % susțin că acest lucru nu va fi.
În ceea ce privește opinia cetățenilor despre cei mai importanți pași pe care trebuie să le facă Republica Moldova pentru ca să adere la Uniunea Europeană, majoritatea consideră că ar trebui, inițial, să combatem corupția și să dezvoltăm economia.
În plus, 30,1 % dintre respondenți au spus că, în opinia lor, Moldova va adera la UE în decurs de doi-cinci ani, 21,5 % au afirmat că acest lucru se va întâmpla peste 10 ani, 6,0 % cred că peste 20 de ani, 5,1 % – peste 30 de ani, iar circa 23 % sunt de părere că țara noastră nu va adera niciodată la uniune.