Expresionismul german este un termen general utilizat pentru a acoperi o serie de mișcări artistice care au apărut în Germania în preajma Primului Război Mondial și care au atins apogeul în Berlinul anilor ’20.
Primul Război Mondial a avut un mare impact asupra diverselor industrii germane, printre care și industria cinematografică. În alte țări, precum Marea Britanie sau Italia, producția de filme a fost oprită aproape în totalitate, deoarece infrastructura a fost distrusă. La jumătatea anilor 1910, guvernul german a decis să preia controlul tuturor studiourilor și companiilor de film, în acest fel prioritizând producția de filme autohtone, realizarea filmelor proguvernamentale și de propagandă, precum și interzicerea importurilor de filme străine. Studioul de film Universum Film-Aktien Gesellschaft (UFA) a fost creat exact cu aceste scopuri. Cu toate acestea, o companie mică de producție cinematografică numită DECLA a fost cea care a realizat „Cabinetul doctorului Caligari” (Das Kabinett des Doktor Caligari) (1920) al regizorului Robert Wiene, filmul considerat actul de naștere al expresionismului german. Acest film a lansat formula pe care filmele expresioniste germane le vor adopta de-a lungul timpului: limbajul alegoric, atmosfera apăsătoare, care face trimitere la literatura romantică, tendința spre abstractizare și experiment, ecleraj bazat pe clarobscur.
Așadar, expresionismul german respinge realismul cinematografic și folosește distorsiuni vizuale și jocul actoricesc hiper-expresiv pentru a reflecta conflictele interioare. Peliculele conțin mai multe elemente din registrul dramatic: sentimentele de anxietate, furie, nebunie, trădare, teamă și alte subiecte și stări generate de război. Caracteristica-cheie a acestei mișcări este complexitatea mizanscenei și tușele accentuate: recuzita, machiajul, jocul actoricesc, costumele, decorurile. Decorul reproduce o realitate stilizată ce exprimă stări psihice specifice, cum ar fi teama, suspiciunea sau amenințarea personajelor. Elementele decorative cu forme stranii, ascuțite, cu unghiuri nerealiste și absurde din punct de vedere geometric, cu desene grafice pe pereți și podele care reprezintă lumini, cu umbre și obiecte sunt caracteristice acestei mișcări. Lumina, de asemenea, joacă un rol important definind genul din punct de vedere vizual ca fiind unul foarte contrastant.
De exemplu, în pelicula „Cabinetul doctorului Caligari”, decorurile din pânză pictată creează impresia unui univers diform și contorsionat, în care liniile oblice și unghiurile ascuțite aduc senzația de amenințare și de neliniște ce acompaniază întreaga poveste. Până și personajele sunt concepute ca niște semne grafice integrate în decor, ca niște pete de culoare pe străduțele înguste pe lângă felinarele sau pe aleile întunecate. Acesta e un alt specific al expresionismului german – actorul e mai degrabă o figură abstractă. În general, accentul e pus pe emoțiile interioare ale personajelor, iar temele preferate sunt abstracția, magia, legendele cu personaje malefice: vrăjitori, savanți ai răului, hipnotizatori, fantasticul etc. „Cabinetul doctorului Caligari” spune povestea magicianului Caligari care comite o serie de crime prin intermediul somnambulului Cezare, scenariul fiind inspirat din literatura romantică germană și din legendele medievale. Filmul este declarat un experiment vizual fără precedent.
Găsești mai jos filmul complet.
„Metropolis”, lansat în 1927, prezintă viziunea regizorului Fritz Lang despre o societate futuristă sumbră și care conține unele dintre cele mai impresionante imagini din istoria cinematografiei. Acțiunea urmărește o criză socială dintre proprietari și forța de muncă dintr-un oraș distopic al viitorului.
Vezi aici dacă te convinge trailerul.
Nosferatu: A Symphony of Horror („Nosferatu: o simfonie a ororii”), un film cu un mare impact realizat în 1922 de către regizorul F. W. Murnau, abordează tema iubirii și a morții, fiind inspirat de cartea „Dracula” scrisă de Bram Stoker. Pelicula a fost numită cel mai pur exemplu al expresionismului german.
Mai jos găsești trailerul filmului.
Tot F. W. Murnau este regizorul filmului The Last Laugh, pe care îl recomand cu încredere. Este povestea unui simplu portar al unui hotel, care își pierde slujba. Imaginea, mizanscena, jocul actoricesc sunt elementele care te vor cuceri.
Aici poți accesa trailerul filmului.
Timp de un deceniu, Germania produce o serie de pelicule expresioniste, iar curentul care le reprezintă rămâne una dintre cele mai importante și de impact mișcări cinematografice. Influențați de acest curent au fost: Alfred Hitchcock, Orson Welles, Tim Burton, filmele americane cu gangsteri, filmele horror etc.
Te invit să vizionezi filme expresioniste germane! Și nu uita, consumul excesiv de filme nu dăunează sănătății!
