Maia Sandu, după ce Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional: „Este o decizie așteptată de societate”

maia
Foto:Facebook/Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook, după ce Curtea Constituțională a declarat Partidul Politic „ȘOR” ca fiind neconstituțional. Șefa statului a scris că această decizie a fost așteptată de societate”, argumentâdu-și opinia.

„Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul.

Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului”, se arată în postare.

Totodată, Maia Sandu a declarat că urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei Curții Constituționale și să întreprindă următorii pași în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii.

„Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal”, a adăugat ea.

Mai mult, șefa statului a menționat că doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi.


Astăzi, 19 iunie, Partidul Politic „ȘOR” a fost declarat neconstituțional de către magistrații Curții Constituționale. Totodată, președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a afirmat că deputații partidului vor putea continua să își exercite mandatele în calitate de deputați independenți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente