Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) a anunțat că a convocat pentru mâine, 12 iunie, Comisia de certificare a operatorilor aerieni, în scopul evaluării situației create și investigarea motivelor care au dus la anulările în lanț ale zborurilor prestate de compania FlyOne.
ACC informează că în urma unor defecțiuni tehnice la o aeronavă a operatorului aerian FlyOne, programul de zboruri al operatorului a fost grav afectat, iar unele curse au fost anulate.
Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă reamintește că în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 836 din 08 noiembrie 2012 operatorul aerian este obligat să acorde toată asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană, cazare, rerutare, dar și compensați în funcție de distanța ortodromică dintre aeroporturi.
Citește și ce ar trebui să faci în cazul în care zborul tău a fost anulat sau reținut.
Amintim că compania aeriană FlyOne a anunțat despre anularea a 25 % dintre zborurile planificate pentru astăzi, 11 iunie. Motivul invocat este faptul că una dintre aeronavele companiei rămâne în continuare la sol.
Ieri, 10 iunie, au fost anulate alte două curse de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este vorba despre zborurile Chișinău – Nisa – Chișinău și Chișinău – Parma – Chișinău.