Ce ar trebui să faci în cazul în care zborul tău a fost anulat sau reținut

Avion
Foto: Irina Ricova

În contextul anulării mai multor zboruri, din ultima perioadă, Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) vine cu câteva recomandări pe care consumatorii ar trebui să le urmeze în cazul reținerii sau anulării zborului.

# În cazul anulării unui zbor regulat, consultați secțiunea „Zboruri anulate” de pe siteul ACC. În cadrul acestei secțiuni, consumatorilor le este explicat procesul prin care aceștia pot cere asistenţă şi deservire, dar și care sunt valorile compensațiilor,

# În cazul întârzierii unui zbor regulat, consultați secțiunea „Zboruri întîrziate” de pe siteul ACC. Și aici este explicat dreptul consumatorului la asistență, deservire și compensație.

# În cazurile când pasagerul a procurat un bilet de avion de la compania aeriană, pentru o cursă regulată, asistența urmează a fi oferită de către compania dată.

Solicitările și reclamațiile trebuie direcționate în adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile – adresa: mun. Chişinău, bulevardul Dacia, 80/2.

# În cazul unei curse neregulate, charter, atunci când pasagerul a procurat un pachet turistic, prin intermediul unei agenții de turism și nu are legătură directă contractuală cu compania aeriană, asistența va fi acordată de către agenția turistică.

Solicitările și reclamațiile trebuie direcționate în adresa agenției de turism, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile – adresa: mun. Chişinău, bulevardul Dacia, 80/2.

Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație.


Amintim că Air Moldova a anulat mai multe zboruri din luna martie. Potrivit Air Moldova, motivul anulării curselor respective este reorganizarea orarului pentru luna martie. 

Pe data de 2 martie, mai multe zboruri ale Air Moldova din și spre Chișinău au fost anulate. Conform companiei, motivul anulărilor au fost dificultățile operaționale. Două aeronave din flota companiei aeriene au fost indisponibile pentru zbor.

Air Moldova a anulat și două zboruri care urmau să fie operate de compania în data de 3 martie.

De asemenea, pe data de 27 februarie, Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) a confirmat că operatorul aerian Wizz Air și-a suspendat toate zborurile pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău începând cu data de 14 martie 2023.

Autoritatea a fost notificată printr-un e-mail despre decizia enunțată, fiind invocate motive de siguranță și securitate a spațiului aerian din regiune.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente