În contextul organizării Summitului Comunității Politice Europene, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de bun venit liderilor europeni prin intermediul unui scurt videoclip publicat pe pagina de Facebook a Președinției.
Șefa statului afirmă că Moldova este pregătită să primească oaspeți de pe întregul continent și că „e bucuria noastră să avem casa plină de prieteni”.
Pe 1 iunie în Republica Moldova se va desfășura cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene. În țara noastră vor veni peste 40 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali ai UE. Obiectivul Moldovei în cadrul summitului este de a consolida rolul țării noastre în „familia de state europene”, iar subiectele de discuție din agenda Moldovei sunt pacea și securitatea.
Primul Summit al Comunității Politice Europene a avut loc pe 6 octombrie 2022 la Praga și a fost înființat în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul de a discuta și identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică. Următoarele reuniuni ale comunității politice europene vor avea loc în Spania și Regatul Unit.