(foto) Ce-a vrut să zică autorul? „Meniul” explicat: despre artă, consumerism, pasiune și obsesie

Atenție, spoiler-uri!

„Meniul” sau The Menu este un thriller satiric regizat de Mark Mylod, scris de Seth Reiss și Will Tracy, bazat pe o povestire originală creată de Will Tracy, produsă de Adam McKay, Betsy Koch și Will Ferrell. „Meniul” și-a avut premiera mondială pe 10 septembrie 2022 reușind să câștige 79 de milioane de dolari, având bugetul de 30 de milioane de dolari.

Filmul este jucat de Ralph Fiennes în rolul unui bucătar-șef celebru, Hong Chau jucându-i rolul asistentei sale și Anya Taylor-Joy, Nicholas Hoult, Janet McTeer, Reed Birney, Judith Light, Aimee Carrero și John Leguizamo interpretând invitații unui restaurant exclusivist care participă la degustarea unui „meniu” în format de show, creat de bucătarul-șef.

FIlmul începe cu Tyler Ledford și însoțitoarea sa, Margot Mills, care vin la Hawthorn, un restaurant exclusivist pe o insulă privată deținută de cel mai celebru bucătar – Julian Slowik. Voi descrie pe scurt fiecare participant al meniului, fiindcă, pe măsură ce înaintează acțiunea filmului, decizia creatorilor de a alege anume aceste prototipuri ale personajelor este una importantă sau chiar crucială pentru ceea ce își propune să transmită filmul.

Așadar, personajele principale și invitații restaurantului sunt:
# Tyler Ledford – un tip arogant, obsedat de gastronomie, convins că este un geniu cunoscător de tot ceea ce înseamnă arta gătitului;
# Margot Mills – o tânără care „nu este în meniu”, nu știe exact despre importanța locului în care se află, fiind angajată de Tyler, care a fost părăsit în ultimul moment de însoțitoarea sa inițială. Regula restaurantului este faptul că invitații trebuie să fie numaidecât în perechi;
# Ted și Lillian – critici de mâncare ale căror recenzii au închis restaurantele bucătarilor cu adevărat talentați;
# George Diaz – s-a filmat în pelicule groaznice, dar bine plătite, care nu au avut nevoie de aptitudini actoricești, ceea ce Slowik (bucătarul) consideră că este o nerespectare a artei;
# Felicity – managera lui Diaz, care a furat bani de la el, în ciuda faptului că provine dintr-un mediu înstărit;
# Richard și Anne – un cuplu în vârstă care a vizitat restaurantul lui Slowik de mai multe ori și nu poate numi nici măcar un fel de mâncare din vizita lor anterioară. Mai mult, Richard a avut privilegiul de a vizita restaurantul de mai multe ori și cu amanta sa despre care Anne nu știe;
# Soren, Dave și Bryce sunt partenerii și investitorii restaurantului. Pe scurt, sunt niște tipi implicați în mod constant în fraude, care nu au vreun interes sau respect pentru artă sau gastronomie, folosindu-și influența pentru a avea acces la orice și pentru a profita pe seama celor care își dedică viața pentru a deveni cei mai buni într-un anumit domeniu.

La început de film, grupul face o mică excursie pe insulă, însoțit de „mâna dreaptă a bucătarului” – Elsa –, care notează că Margot nu este oaspetele desemnat inițial de Tyler, prin urmare, ea nu ar trebui să se afle aici. Acesta e un detaliu important, care va apărea în mai multe circumstanțe pe parcursul filmului, fiindcă lista invitaților este, de fapt, lista oamenilor care ar urma să moară la această cină. Un alt lucru important este că Tyler știa că toți urmează să moară și totuși și-a supus partenera la această „experiență” fără a o înștiința despre asta. Tocmai de asta, până devine clar pentru toată lumea ce se întâmplă de fapt, Margot are un comportament degajat, vocal și lipsit de frică atunci când vine vorba de lucrurile care o deranjează sau de regulile bizare impuse de local.

După o experiență vastă în domeniu, care a îmbinat multă dedicație și talent, Julian Slowik a devenit cel mai celebru și exclusivist bucătar-șef, iar în restaurantul său creează meniuri personalizate pentru invitații care îl vizitează. Meniul din acest restaurant nu este unul clasic, adică nu-l primești și ai posibilitatea să alegi ce ai vrea să mănânci, iar apoi să faci comanda. Meniul lui Julian Slowik este oarecum obligatoriu pentru invitați, fiind creat foarte minuțios, astfel încât toate mâncărurile să se combine între ele și să aibă o cantitate nici prea mare, nici prea mică. Totodată, toate bucatele servite aici sunt însoțite de un concept, o poveste sau o revelație vociferată de bucătar sau de subalternii acestuia.

Și cei care conlucrează cu Slowik sunt parte a experienței meniului, aceștia fiind oameni foarte dedicați și fideli bucătarului-șef, iar întreaga lor viață este constituită din munca și creația lor culinară, ei locuind în permanență pe teritoriul restaurantului și petrecându-și toate zilele creând. Un alt lucru important este că șeful locuiește aparte de echipă, iar nimeni dintre ei nu are voie să îi pășească pragul.

Așadar, după cum se înțelege, doar cei mai privilegiați membri ai societății au posibilitatea și ocazia să ajungă în acest restaurant. De data aceasta însă, „experiența” depășește limitele unui show captivant, acest lucru începând de la niște tortillas cu „păcatele” invitaților imprimate cu acestea și continuând cu actul de suicid public al unuia dintre bucătari, care e „parte din show”. Aici, ca să nu vă relatez tot filmul, vă voi lăsa la partea în care începe acțiunea, în speranța că v-am intrigat să vedeți filmul. Pentru cei ce l-au văzut deja, urmează câteva dintre detaliile și momentele care probabil v-au scăpat, însă care s-ar putea să vă completeze puzzle-ul despre acest film și să vă ajute să-l înțelegi mai bine.

Pacojet-ul și umorul negru

Una dintre primele lucruri care apar în film în cheia umorului negru este Pacojet-ul (un dispozitiv de bucătărie din clasa premium, care transformă alimentele congelate în alimente precum supe și sorbeturi). Când Tyler și Margot ajung în restaurant, Tyler se îndreaptă cu nerăbdare spre bucătărie, unde îl privește pe șef cum folosește un Pacojet și îi spune cu mândrie că folosește unul acasă, astfel încercând să-și întărească notorietatea în fața idolului său culinar. După ceva timp, când șeful înțelege că Tyler a adus-o la moarte pe Margot doar din dorința sa obsesivă de a se afla aici, îl invită pe Tyler în bucătărie, ca acesta să-și demonstreze talentul culinar. Acesta pregătește grăbit și stresat ceva, după care șeful îl întreabă cu ironie dacă a finalizat creația și dacă ar vrea să și-o pună într-un Pacojet.

Această scenă, urmată de umilirea publică a lui Tyler și de șoaptele indistincte ale șefului în urechea sa (care probabil i-au așezat puțin egoul), a dus la suicidul lui Tyler. Acest act vine să accentueze obsesia lui Tyler față de idolul său și radicalismul de care e capabil atunci când primește dezaprobarea sa. În plus, el știa că toți cei prezenți ar urma să moară, așadar el a ales să rămână cel care a decis asta pentru sine pentru a doua oară. Acesta e momentul în care Julian Slowik o anunță pe Margot că este „liberă”.

Revenind la Pacojet, într-o altă scenă, Margot o omoară cu același dispozitiv pe Elsa, asistenta șefului, după ce aceasta a observat-o că a fost în locuința șefului și a atacat-o din teamă că aceasta încearcă să-i ia locul.

Ușa gri

De la bun început, când grupul a făcut o excursie prin ecosistemul insulei, ușa gri a fost anunțată drept spațiul în care nimeni nu are voie să intre. După cum mulți au înțeles deja, Julian Slowik este mai mult decât un bucătar care gătește pentru oamenii bogați. De câteva ori pe parcursul filmului, șeful a discutat cu Margot, apoi a spus și public (mai aproape de deznodământ), despre durerea sa pentru ceea în ce s-a transformat creația sa în urma acțiunilor persoanele influente aflate în acel moment în restaurant.

Bucătarul-șef este un artist cu viziune care în mod clar încearcă să-și manifeste protestul și dezamăgirea în raport cu faptul că a ajuns să-și piardă pasiunea față de creația sa din cauza criticilor care cu o recenzie subiectivă distrug cariera bucătarilor talentați, dar și a oamenilor care profită de creația sa pentru a-și accentua clasa, fără a pătrunde în esență sau cel puțin a memora măcar una dintre mâncărurile pe care le-au servit aici.

Așadar, într-un moment, Margot reușește să iasă din sala principală a restaurantului, ceea ce este un lucru greu de făcut, dat fiind faptul că invitații sunt izolați pe o insulă, personalul este la curent cu ceea ce se întâmplă, iar geamurile și alte potențiale ieșiri sunt securizate. Așadar, tânăra ia decizia să intre în spațiul interzis, iar ceea ce vede acolo este ceea ce-l face pe Julian Slowik vulnerabil – cele mai importante realizări pe care le-a avut pe parcursul vieții.

Aici Margot observă un poster cu Slowik pe când era tânăr și fericit, unde gătește hamburgeri, înaintea faimei și excelenței sale culinare, acestea fiind cele mai fericite zile ale sale. Mai târziu, vom afla că această observație îi va salva viața.

Mitul lui Tantalus

Tot în locuința bucătarului-șef, Margot se oprește în fața unui poster în care se menționa despre „Tantalus” ca despre restaurantul anterior pe care l-a deținut acesta. În mitologia greacă, „Mitul lui Tantalus” relatează povestea unui semizeu care, la fel ca alți semizei tipici, era arogant și predispus la acțiuni excentrice și violente. Ca urmare a diferitelor crime pe care le-a săvârșit, printre care uciderea și gătitul propriului său fiu pentru a-l hrăni zeilor, doar pentru a le testa omnisciența, a fost condamnat la o eternitate de foame și sete, fiind în același timp înconjurat de mâncare și băutură în cantități mari, care se retrăgeau atunci când Tantalus se apropia să guste din acestea.

Cât despre conexiunea dintre mit și film, cele două formează o legătură tematică între pedeapsa lui Tantalus și incapacitatea lui Slowick de a se conecta cu mâncarea care îl înconjoară. Bucătarul-șef inversează pedeapsa din mit, direcționând-o către „zei”, care în cadrul filmului sunt reprezentați de oaspeții înstăriți ce tratează arta și pe alți oameni cu neglijență. Șeful îi pedepsește pentru faptul că „i-au furat vocația” și l-au lăsat cu mâncarea cu care nu se poate conecta artistic. Ambele povești au drept punct de tangență consumul celor vulnerabili în fața oamenilor ce dețin bogăție și putere și pedeapsa primită ca răspuns.

Pâinea noastră, cea de toate zilele

Julian începe prezentarea celui de-al doilea fel de mâncare printr-un discurs despre importanța cerealelor și a pâinii în viața „omului de rând”, un produs care există în lume de peste 12 000 de ani. El menționează că și Iisus ne-a învățat cum să ne rugăm pentru pâinea noastră zilnică, așadar oamenii de la Hawthorn, care au cheltuit 1 250 de dolari pe un singur fel de mâncare din meniu, nu pot să fie serviți cu un aliment „atât de mizerabil”. Chiar și într-un loc care este renumit pentru pâinea sa delicioasă, oaspeții nu vor primi pâine, ci doar niște elemente moleculare extrase din aceasta.

Această scenă vine să accentueze aspectele pentru care bucătarul-șef detestă invitații restaurantului său, deoarece câțiva dintre aceștia încearcă să-și impună autoritatea și să propună bani pentru ceea ce li s-a spus că nu pot primi, fără a încerca să înțeleagă ce mesaj încearcă să transmită cheful.

Tortillas, foarfeca și secretele

Înainte să servească oaspeților următoarea mâncare, bucătarul relatează o poveste din copilăria sa. Pe atunci, obișnuia să savureze în fiecare zi de marți o cină cu taco cu familia, dar într-una dintre aceste zile, tatăl său a venit acasă beat și i-a rănit mama, așa că Julian a luat o foarfecă și l-a înjunghiat în coapsă, de aceea preparatul se servește cu o foarfecă înfiptă în pulpa de pui. Dar, mai important, vine servit cu tortillas proaspăt făcute, pe care sunt imprimate imagini cu momentele compromițătoare ale fiecăruia dintre oaspeții de la restaurant.

Frații investitori primesc niște taco cu facturile ilegale pe care le fabricau pentru a se îmbogăți, Tyler primește propria fotografie făcută în această seară, în timp ce acesta fotografiază mâncarea pe care bucătarul a menționat că nimeni nu are voie să o fotografieze, iar cuplul căsătorit primește o fotografie în care apare bărbatul din cuplu și o tânără la o cină romantică. Acesta este momentul în care devine clar că toată lumea este aici cu un motiv, iar Julian a decis să fie cel care le reamintește despre păcatele lor. Acesta este momentul în care invitații panichează și încep să înțeleagă că ceva nu este în regulă cu această experiență.

„Dezordinea”

În cadrul acestui fel de mâncare intitulat The mess sau „Dezordinea” sous-chef-ul restaurantului, Tyler, moare prin suicid public, pe o pânză înconjurată de condimente. „Dezordinea” a fost creată de Tyler, ca reprezentare a presiunii pe care o simt bucătarii în goana de a deveni foarte buni în ceea ce fac pentru a atinge succesul. Scena sugerează că este imposibil să corespunzi așteptărilor pretențioase, nerealiste ale criticilor care omoară pe parcurs pasiunea, un astfel de sfârșit fiind unica soluție pentru a ieși din acest cerc vicios.

Un alt aspect al acestei scene este faptul că Tyler, ca și ceilalți angajați ai restaurantului, știa că va muri în această seară și o face fără să opună rezistență. Bucătarul-șef are un discurs în care menționează că Tyler este un bucătar bun, dar nu va fi niciodată măreț, iar ambițiile sale de a ajunge la nivelul succesului șefului nu se vor adeveri niciodată în realitățile actuale. După ce îl sărută pe obraz în semn de rămas bun, Tyler își acceptă sfârșitul, devenind parte a ultimului performance al lui Slowick, care este, probabil, cel mai măreț lucru pe care ar fi putut să-l facă în cariera sa. Aceasta este prima moarte din film, care a fost întâmpinată de către oaspeți cu reacții diverse: de la negare și gânduri despre faptul că aceasta este o scenă teatralizată și până la panică și frică pură.

„Nebunia bărbatului”

Înainte ca această masă să fie servită, bărbaților li se oferă posibilitatea de a fugi, ceea ce fac toți, cu excepția lui Tyler, care până la urmă este îndemnat să fugă și el. Sous-chef-ul Catherine este creatoarea acestui fel de mâncare și, înainte de a fi servit, ea relatează povestea în care Julian și-a dorit să aibă relații sexuale cu ea atunci când au început să lucreze împreună. Când i-a refuzat avansurile, nu a fost concediată, dar Julian nu a mai privit-o în ochi și a evitat să comunice direct cu ea. Introducerea vine la braț cu scena în care Catherine îl rănește pe Julian, nu întâmplător și nici neașteptat pentru el.

Prin această scenă, șeful arată egoismul și dorința bărbaților de a se salva cu orice preț, chiar și dacă asta înseamnă că trebuie să-și abandoneze partenerele. Chiar și cei trei investitori care păreau a fi cei mai buni prieteni au fugit fără niciun semn unul către celălalt. Desigur că personalul restaurantului i-a prins pe fiecare dintre ei și i-a adus înapoi la mesele lor.

„Now, this is a real cheeseburger”

Pe parcursul filmului, Margot a fost unica persoană care a reușit să se apropie emoțional de Julian Slowick, în primul rând prin faptul că a devenit vulnerabilă la rândul său și a împărtășit faptul că Richard, bărbatul din cuplul vârstnic, despre care se știe că își înșeală soția, a supus-o la niște momente neplăcute cu tentă sexuală. Pentru cei ce nu au realizat, Margot prestează servicii în această sferă și a fost angajată de Tyler pentru această seară. Totuși, chiar dacă lucrează în domenii atât de diferite, Margot și bucătarul-șef au simțit o conexiune și un punct de tangență în activitatea lor, Margot adeverindu-se a fi unica persoană dintre vizitatori care i-a înțeles durerea și protestul, cu cuvintele lui Julian, nu este o „consumatoare ordinară”.

Așadar, Margot a decis să-i ofere în ultimele clipe din viața șefului ceea ce își dorește cu adevărat (desigur și cu scopul de a se salva): sentimentul de bucurie și iubire pentru ceea ce face. În aceeași ordine de idei, dacă ne întoarcem la partea cu ușa gri și locuința lui Slowick, ne reamintim că acolo Margot a observat posterul în care acesta era tânăr și entuziasmat, în timp ce pregătea hamburgeri într-un mic restaurant.

Așadar, Margot provoacă bucătarul-șef să-i pregătească un cheeseburger „adevărat” și nu o capodoperă sofisticată, spunându-i că nu-i place mâncarea lui și că el gătește „din obsesie și nu din iubire”. Acesta e momentul în care Slowick gătește de unul singur, iar toată echipa îl urmărește cu atenție. E și primul moment în care el reușește să resimtă bucuria pe care a mai trăit-o de mult timp. O chestie faină este că, în contextul în care un singur fel de mâncare din acest restaurant costă peste 1 200 de dolari, șeful spune, cel mai probabil din obișnuință, că cheeseburgerul va costa 9,50 dolari.

Și totuși, de ce Julian a lăsat-o pe Margot să plece? În primul rând, pentru că s-a simțit pentru prima dată înțeles și auzit. În al doilea rând, pentru că a realizat că Margot și-a cerut cheeseburgerul la pachet nu doar pentru a folosi acest lucru drept pretext de a pleca, dar și pentru a-și demonstra atitudinea respectuoasă față de mâncarea lui. De asemenea, aceasta a ales să mănânce până la ultima bucățică cheeseburgerul cumpărat, lucru atipic pentru clienții tipici ai restaurantului său.

Pentru unii execuție, pentru alții – eliberare

În ultima scenă, ultimul fel de mâncare servit la Hawthorn este marshmallow copt pe foc împreună cu vizitatorii și personalul restaurantului, acesta fiind „un act de purificare”, după cum s-a exprimat bucătarul-șef, prin care pedepsește vinovații în nefericirea sa și a altor creatori ca el. Pentru angajații restaurantului însă, acesta este mai degrabă un act de eliberare. Totuși, în același mod poate fi descrisă și experiența uneia dintre invitate – Anne –, soția lui Richard, despre care știm deja că are o căsnicie nefericită. Încă la început, într-una dintre scene, Anne a primit în dar din partea angajaților restaurantului inelarul soțului său și inelul lor de căsătorie. Deci da, i-au tăiat degetul.

Eliberarea lui Anne o putem vedea în momentul în care se resemnează cu ceea ce urmează. Înainte să plece cu cheeseburgerul său la pachet, Margot se întoarce la oaspeții restaurantului cu un soi de incertitudine în privire, iar Anne este unica persoană care îi face semn să plece și să-i lase aici. A doua scenă în care vedem eliberarea lui Anne este când, după ce flăcările încep să acapareze restaurantul, femeia îi spune mulțumesc bucătarului-șef.

Menționăm că toate aceste idei nu sunt un adevăr în ultimă instanță, ci fie fapte documentate și confirmate, fie concluzii și viziuni proprii.