Oligarhul fugar Ilan Șor a venit cu o primă reacție în privința deciziei Curții de Apel Chișinău, care l-a condamnat la 15 ani de închisoare și care a dispus confiscarea bunurilor sale în valoare de 5 miliarde de lei. Oligarhul a afirmat că decizia Curții este ilegală și a declarat că „pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând”.
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, Ilan Șor a declarat că judecătorii care i-au dat sentința vor ajunge foarte curând după gratii, iar decizia lor va fi modificată imediat după venirea în fruntea statului a unei noi guvernări.
„Pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând. Vreau ca ei să știe că eu și adepții mei nu vom uita asta, cum, sub presiune, a fost emisă această hotărâre ilegală și abuzivă de astăzi. În al doilea rând, fac un apel către cetățenii Republicii Moldova. Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, nu mă simt jenat de această decizie, nu-mi pasă deloc, nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă. Așa că să nu-i dăm atenție, să mergem înainte și să muncim. În al treilea rând, înțeleg că actualul regim a adoptat astăzi o decizie prin acești trei judecători fără scrupule ca o răzbunare împotriva mea, pentru mișcarea de protest care, da, nu mi-e rușine să spun, este condusă de mine, de partidul pe care îl conduc”, a declarat Ilan Șor.
De asemenea, oligarhul a promis că nu va renunța la proteste.
„Vreau ca voi, cetățenii Republicii Moldova, să știți că nicio decizie nu mă va opri – nici aceasta, nici alta. Voi merge până la capăt, iar capătul va fi atunci când vom detrona această bandă de hoți. Vom construi un stat bogat, frumos, civilizat, în care fiecare cetățean se va simți bogat, frumos și bine. Este un moment de răscruce, un test al forței noastre, dar pe mine nu mă vor doborî. Sunt sigur că nici pe voi nu vă vor doborî. Așadar, până la capăt, până la bătălia pentru victorie. Dragi prieteni, în data de 7 mai, lupta și protestele în stradă continuă, suntem încrezători că, prin căi pașnice, ne vom atinge scopul. Ne vedem în curând. Uraaa!”, a conchis Ilan Șor.
Amintim că, Ilan Șor a fost condamnat, în data de 13 aprilie 2023, la 15 ani de închisoare. De asemenea, bunurile sale în valoare de 5 milioane de lei au fost confiscate în favoarea statului.
Ilan Şor a fost condamnat anterior în prima instanţă la şapte ani şi şase luni de închisoare.
La data de 15 ianuarie 2018, dosarul lui Șor a ajuns pe masa instanței de apel Chișinău. În februarie 2018, a fost luată decizia ca dosarul lui Șor să fie strămutat de la Curtea de Apel din capitală la cea Cahul, după ce doi judecători de la Curtea de Apel au depus cereri de autorecuzare, după ce și magistrații Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabii au refuzat să examineze dosarul.
În iulie 2019, Șor a fost dat în căutare internaţională, după ce Procuratura Anticorupţie a declarat că acesta a părăsit ilegal teritoriul ţării.
În anul 2022, SUA și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva lui Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc.