Poezie sau proză. Astăzi tot mai puțini aleg să își petreacă timpul în compania unor versuri sau romane. Ne dorim să cultivăm și să promovăm lectura, iar odată cu ea să descoperim tinerii scriitori și tinerele scriitoare din Republica Moldova. De această dată, o vom cunoaște pe Andreea Russo, o tânără scriitoare din Chișinău, dar stabilită la București. S-a lansat la vârsta de 20 de ani cu romanul „Amintiri din viitor”. Și-a început studiile la contabilitate, iar după un timp și-a dat seama că nu se află la locul potrivit. A studiat filmul și literele la București, iar de curând a anunțat despre publicarea celui de-al cincilea volum de proză. Vă lăsăm să îi descoperiți povestea în interviul care urmează.
Andreea Russo a început să scrie la 16 ani, și anume poezie. Nu se vedea să scrie beletristică până când, la biblioteca la care mergea, l-a cunoscut pe Dumitru Crudu și i-a arătat poeziile sale.
„Mi-a spus că ar fi bine să încerc să scriu texte. El a fost prima persoană care mi-a citit manuscrisul și mi-a spus să public primul volum din «Amintiri din viitor». Venind din zona poeziei, m-am orientat din start spre o proză mai scurtă”, povestește scriitoarea.
„Parcursul meu literar a început cu o moarte”
Primul manuscris care a ieșit de sub tipar a fost volumul întâi din „Amintiri din viitor”. S-a întâmplat când avea 20 de ani. Romanul spune povestea lui Mir, care la șapte ani vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani, învăță cum să fie ca ceilalți. La 17 ani, se îndrăgostește de Amelia. La 22, o întâlnește. La 27, se află într-un avion care urmează să se prăbușească.
Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul își schimbă locurile, rămâne doar prezentul. Dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?
„În orice carte pe care am scris-o persistă motivul morții. De fapt, parcursul meu literar a început cu o moarte. Moartea unui om din viața mea, Vladimir, care a ajuns să fie Mir, protagonistul cărții. Când am mers la înmormântare și priveam spre acea groapă, realizam că noi toți vom ajunge acolo. Și trebuie să facem ceva cu viața noastră, că dacă nu, care a fost sensul ei. Acestea sunt întrebările: «Care este sensul vieții mele?» și «Ce fac eu și încotro mă îndrept?». Atunci am înțeles că eu chiar vreau să fac ceva și pentru mine a însemnat să scriu.”
Odată cu aceste întrebări a înțeles că existențialismul este curentul spre care își dorește să se îndrepte. După cum precizează Andreea, în acest curent se încadrează oamenii care își pun întrebări despre viață.
„Poveștile mele se țes din oamenii din jurul meu”
Tânăra spune că de mică a trăit cu poveștile în cap și că întotdeauna a fost o bună observatoare. Acest lucru a ajutat-o să își creeze poveștile.
„Mi-a plăcut să ascult și să urmăresc oamenii. Așa ajung la poveștile pe care le creez. Poveștile mele se țes din oamenii din jurul meu. Cred că din acest motiv cărțile mele au acest iz psihologic, de analiză a lucrurilor profunde.”
Scopul pe care l-a urmărit atunci când a început să scrie a fost să ajute oamenii.
„Primind mesaje de la cititori, am înțeles că eu chiar i-am ajutat să facă o schimbare în viețile lor. Acesta a fost câștigul meu.”
Scrisul e ceva cu care te naști. Nu se rezumă la „hai, să scriu o carte”. Da, tu ai putea să scrii, însă mesajele pe care le va trimite un scriitor cu talent înnăscut niciodată nu vor fi la fel cu ale unui om care a muncit să devină scriitor.
Despre cum a evoluat de la o carte la alta
„Când am început să scriu, nu știam ce înseamnă a construi un fir narativ. Primele trei cărți le-am scris intuitiv, așa cum am simțit. Abia când am început să studiez la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» din București, am învățat să scriu povești. Chiar dacă este o diferență între a scrie o carte și un scenariu de film, baza e aceeași. Primele trei cărți – «Amintiri din viitor», «Fata cu vise alb-negru» și «MoArt. Arta de a muri» – sunt mai slăbuțe, pentru că au fost scrise intuitiv. Se simte sămânța asta de scris și sunt câteva întrebări și trimiteri bune, însă sunt mult mai puerile pe alocuri.
«MoArt» a fost o tranziție, iar în a patra carte pe care am publicat-o, «Minim», se simte că m-am îndreptat spre altceva. Totuși, primele cărți pe care le-am scris au fost o terapie pentru sufletul meu.”
„Chiar dacă scrisul intuitiv prinde la public, atunci când citește un om din domeniul literaturii, simte că baza nu este bună. Și e mai ușor să scrii având o structură, fiindcă îți construiești personajele încă de la început. Gândești niște fișe ale personajelor, îi oferi fiecăruia ceva aparte și astfel devine mult mai realistic. Atunci când scrii intuitiv, îți scapă multe lucruri. Contează foarte mult să îți aranjezi totul pe foaie: povestea pe scurt, povestea pe lung, personajele, trăsăturile personajelor, schițe. Așa povestea ta devine mai bună. Și atunci când citești, se simte că totul este la locul lui”, explică tânăra scriitoare.
„Nu cred că voi ajunge vreodată să spun tot ce am de spus”
După cum a menționat, Andreea scrie despre existențialism. Nu s-a gândit niciodată să treacă la alte subiecte și nici nu crede că o va face.
„Simt că nu am transmis nici măcar cinci la sută din ce voiam să zic prin aceste cărți. Nici nu cred că voi ajunge vreodată să spun tot ce am de spus. Subiectele pe care le abordez sunt unele dintre cele mai profunde și nu pot fi consumate. Dacă poți consuma romanele de dragoste scriindu-le în mii de feluri, în existențialism nu o poți face, deoarece viața în sine nu are sfârșit. Este o necunoscută pe care tot încerci să o afli.”
Tânăra scriitoare spune că știa de la bun început că ale sale cărți vor fi citite.
„Eu nu mă așteptam ca să fie atât de citite cărțile mele, eu știam asta. Mă așteptam de la bun început să fie așa. După lansarea primelor două volume, m-am mutat la București și mi-am oferit câțiva ani de studiu. Chiar dacă între timp am mai publicat două cărți, m-am axat mai mult pe studii. Voiam să învăț și să ajung la un alt nivel, căci acesta cred că și este scopul omului în viață: să își depășească continuu condiția, iar pentru aceasta este nevoie de foarte multă muncă și dedicație.
Cu toate acestea, odată cu lansarea «Minim», am devenit destul de cunoscută în România, ceea ce nu se întâmplase cu nicio altă carte până acum. «Minim» însă nu a devenit atât de populară în Republica Moldova.”
„Când cireșele erau coapte” ‒ a cincea carte
De curând, Andreea Russo a anunțat despre apariția celui de-al cincilea volum de proză.
„«Când cireșele erau coapte» este o carte bazată pe o poveste reală, despre deportările din anii ’40”, precizează scriitoarea.
Trenul cu destinație necunoscută nu încetinește.
Feodor urmărește prin crăpăturile de la vagon soarele care arde iarba. Acesta încearcă să ghicească din peisajele străine lui viitorul incert. Mama îl ține în brațe, iar tatăl se află într-un alt tren aruncat în neștire. Încotro se îndreaptă acesta? Când se întoarce Feodor acasă și când își va revedea tatăl?
„Noi, cei din republică, știm să apreciem, încă, arta și artiștii autohtoni”
Întrebată dacă a simțit vreo diferență dintre publicul din România și cel din Moldova, Andreea zice că da, s-a întâmplat și, spre uimirea sa, este mult mai încântată de publicul din Republica Moldova.
„Noi, cei din republică, știm să apreciem, încă, arta și artiștii autohtoni. Deși nu pare, cred că suntem mult mai bravi la acest capitol.”
„Nu prea îmi place ce se scrie în Republica Moldova”
Andreea Russo crede că se scrie mult mai bine în România și că în scriitura de peste Prut se simt anumite influențe.
„În România, oamenii abordează subiecte diferite și sunt cumva cu un pas înainte. Subiectele despre care scriu sunt mult mai profunde. Vor să spună mai mult. Mie nu prea îmi place ce se scrie în Republica Moldova, deoarece se scriu foarte multe romane de dragoste. Parcă nici nu mai am despre ce să citesc. Cred că la capitolul de publicare, editorii ar trebui să fie mai selectivi”, spune aceasta.
Totuși, tânăra este de părere că Moldova stă foarte bine cu poezia.
„S-au lansat destul de mulți poeți care nu scriu deloc rău poezie, spre deosebire de cei din România. Cred totuși că în Moldova există foarte mulți scriitori care încă nu s-au lansat. Atunci când m-am lansat eu, acum opt ani, nu prea erau scriitori tineri. Eu, cumva, am fost printre primii. Împreună cu alți colegi de ai mei, am început trendul de scriitori tineri.”
„Probabil și contabilitatea a avut un beneficiu în viața mea”
Prima facultate pe care a început-o Andreea a fost Științe Economice, Contabilitate, la Universitatea de Stat din Moldova.
„Nu a fost ceea ce mi-am dorit eu să fac, ci așa au fost circumstanțele. Nu în zadar am plecat de acolo și am urmat alte două facultăți. Am ales să fac film, deoarece era cumva aproape de scris. Mulți oameni mă întrebau dacă aș putea să scriu scenarii de film. E diferit să scrii proză, poezie, scenariu de film și dramaturgie. Eu am avut marele noroc să le pot scrie pe toate.”
„Probabil și contabilitatea a avut un beneficiu în viața mea, însă locul meu este în domeniile literar, cinefil și, probabil, teatral. La București.”
Despre jobul de pe Instagram
De ceva timp, Andreea și-a găsit o nouă pasiune care, între timp, i-a devenit și job. E social media specialist și creează conținut pe Instagram.
„Am afacerea mea și clienții mei cărora le prestez servicii. Tot ce este postat pe pagina respectivei companii este creat de mine. Gândesc strategia, felul în care ar trebui să arate pagina, ce trebuie promovat și cum ar trebui să fie. Mai fac și colaborări cu branduri internaționale. Îmi place foarte mult acest job, deoarece m-a scos într-o altă zonă. Mă relaxează. Aș spune că îmi pune viața pe pauză, fiindcă scrisul te consumă foarte mult. Și ar mai trebui și să trăiești.”
Eu sunt ceea ce citiți în cărțile mele. Voi alegeți cine este Andreea Russo.
