Republica Moldova este pregătită să intervină în Turcia cu o echipă specializată în căutare și salvare urbană, se arată într-un comunicat emis de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova.
UPDATE: Convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova, a pornit în această seară spre Turcia, la ora 21.00. Potrivit IGSU, specialiștii în căutare și salvare urbană au decis deplasarea pe cale terestră, deoarece este important ca cele 12 auto speciale, proiectate pentru intervenția în astfel de calamități, să fie prezente la locul dezastrului cât mai repede.
Cu ajutorul acestor mașini dotate cu echipamente de intervenție, pot fi salvați mult mai mulți oameni, decât dacă s-ar interveni doar cu utilaje mici.
Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin șapte zile în zona afectată din Turcia.
Știrea inițială
MAI informează că Republica Moldova este gata să intervină în salvarea victimelor cutremurului devastator produs în această dimineață în Turcia și Siria. În acest sens, o echipă specializată în căutare și salvare urbană a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), este gata de intervenție cu 55 de salvatori, 12 autospeciale de intervenție complet autonome și doi câini de căutare.
Potrivit informațiilor, încă din această dimineață, IGSU a transmis disponibilitatea pentru intervenția în Turcia către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Uniunii Europene și Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre. IGSU este disponibil să ofere suport Guvernului Turciei în misiuni de căutare-salvare a victimelor cutremurului produs în această dimineață.
Participarea echipei a fost aprobată de președintele Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova și urmează să ajungă în zona afectată de cutremur, pe cale aeriană.
Republica Moldova a solicitat Uniunii Europene (UE) și NATO punerea la dispoziție a unui avion care să transporte echipa de salvatori și tehnica necesară, la locul dezastrului.
În urma seismului cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter produs în centrul Turciei și nord-vestul Siriei, Republica Moldova a primit solicitarea oficială a Guvernului Turciei și a depus oferta de ajutor către mecanismele UE și NATO. Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin șapte zile în zona afectată din Turcia.
Conform MAI, odată cu acceptarea cererii de ajutor a Republicii Moldova și identificarea unui avion pentru transport, echipa de salvatori va zbura către locul dezastrului.
Amintim că astăzi, 6 februarie, un cutremur puternic a lovit o zonă largă în sud-estul Turciei, în apropiere de granița cu Siria, ucigând peste 100 de oameni și prinzând în capcană multe altele. Seismul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc la ora 4.17 la o adâncime de 17,9 km în apropierea orașului Gaziantep.
De asemenea, autoritatea de urgență din Turcia și Serviciul Geologic al Statelor Unite au raportat un al doilea cutremur în sud-estul Turciei. Acesta ar fi avut magnitudinea de cel puțin 7,5 pe scara Richter.
Responsabilii de la secția consulară a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova informează că sunt pregătiți să acorde asistență de specialitate, iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii moldoveni pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.