Rata criminalității în domeniul mass-mediei s-a majorat. Potrivit UNESCO, 86 de jurnaliști au fost omorâți în anul 2022

photo_2023-01-17_10-30-24
Foto:Agentia_Sud

Potrivit unor date statistice ale UNESCO, anul precedent, 86 de jurnaliști și lucrători din domeniul mass-mediei din întreaga lume au fost omorâți. Se estimează că la fiecare patru zile au fost comise crime asupra jurnaliștilor la nivel mondial. Conform comunicatului emis de către UNESCO, rata asasinărilor asupra jurnaliștilor s-a majorat cu 50 % în anul 2022, jumătate dintre acestea fiind întreprinse în afara serviciului.

Potrivit datelor transmise de către observatorul UNESCO al jurnaliștilor uciși, în anul 2018 s-a înregistrat un număr de 99 de crime împotriva persoanelor care activează în domeniul mass-mediei, iar în perioada anilor 2019-2021 numărul acestora s-a redus cu pâna la 58 de omoruri premeditate pe an.

America Latină și Caraibe au fost regiunile unde s-a înregistrat cea mai înaltă rată de mortalitate în rândul jurnaliștilor pentru anul 2022. Au fost comise 44 de crime, peste jumătate din totalul celor uciși la nivel mondial. Asia și Pacificul au fost zonele în care au fost săvârșite 16 crime, în timp ce 11 jurnaliști au fost uciși în Europa de Est. Țările care au înregistrat cel mai mare număr de omoruri împotriva jurnaliștilor în anul precedent au fost Mexic cu 19 crime, Ucraina cu 10 crime și Haiti cu nouă crime.

Potrivit informațiilor, aproximativ jumătate dintre jurnaliştii ucişi erau în afara serviciului la momentul în care au fost vizaţi. De cele mai multe ori, jurnaliștii erau omorâți în timp ce călătoreau, în casele lor sau în parcări şi în alte locuri publice unde nu erau în misiune.

Numărul jurnaliştilor ucişi în ţările aflate în conflict a crescut de la 20 de cazuri în 2021, la 23 de asasinate în 2022. Creşterea globală care a determinat sporirea acestui fenomen a fost determinată în principal de crimele din ţările neconflictuale. Numărul acestora aproape s-a dublat de la 35 de cazuri în 2021 la 61 de cazuri în 2022, reprezentând trei sferturi din toate crimele din anul precedent.

Motivele care au determinat uciderea jurnaliștilor au fost variate, printre acestea numărându-se măsurile de reprimare pentru raportarea crimelor organizate, conflictele armate sau ascensiunea extremismului și acoperirea unor subiecte sensibile precum corupția, crimele de mediu, abuzul de putere sau protestele.

„După câțiva ani de scăderi consecutive, creșterea abruptă a numărului de jurnaliști uciși în 2022 este alarmantă. Autoritățile trebuie să-și intensifice eforturile pentru a opri aceste crime și pentru a se asigura că autorii lor sunt pedepsiți, deoarece indiferența este un factor major în acest climat de violență”, a declarat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay.

Deși s-au înregistrat unele progrese în ultimii cinci ani, rata impunității pentru uciderea jurnaliştilor este de 86 %, riscând astfel libertatea de exprimare în întreaga lume. Pe lângă crime, jurnaliștii continuă să fie amenințați cu dispariție forțată, răpire și detenție arbitrară, hărțuire legală și violență digitală, în special împotriva femeilor jurnaliste.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente